Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) a învins-o pe Elena Rybakina (20 de ani, 19 WTA), scor 3-6, 6-3, 7-6(5), în finala turneului de la Dubai și a ajuns la 20 de trofee obținute în carieră.
Halep a obținut al doilea trofeu la Dubai (din carieră) și a atins o serie importantă de performanțe. Românca a obținut 470 e puncte pentru succes și a ajuns la un total de 6076 de puncte. Poziția de lider mondial rămâne intangibilă însă, australianca Ashleigh Barty păstrând un avans de peste 2.000 de puncte peste Simona.
Pentru triumful de la Dubai, Simona Halep a intrat în posesia unui cec în valoare de 696.860 de dolari, potrivit GSP.ro. Sportiva din România a depășit totalul de 36.000.000 de dolari obținuți din tenis și ocupă locul 4 într-o ierarhie all-time. Podiumul e ocupat de Serena Williams, Venus Williams și Maria Sharapova.
