Skip to content
Politică

Tudose premier. Ciutacu îl face praf pe Dragnea: Schimbăm Clujul cu Teleormanul? EXCLUSIV

psnews.ro

Jurnalistul Victor Ciutacu a acordat luni o declarație pentru PSnews.ro, în care l-a făcut praf pe președintele PSD, Liviu Dragnea, cu privire la nominalizarea deputatului Mihai Tudose pentru funcția de premier.

Pentru început, Victor Ciutacu a comentat sarcastic intențiile lui Liviu Dragnea: „Dacă nu e făcută propunerea la mișto, ca s-o respingă Iohannis și să deschidă calea pentru Carmen Dan sau Viorica Dăncilă, mă gândesc să mă piș împotriva vântului și să țin cu Tudose”.

Într-o notă mai serioasă, realizatorul de la România TV l-a criticat dur pe șeful social-democraților, amintind că, la începutul anului, același Dragnea îl scotea pe Tudose de pe lista miniștrilor din guvernul Sorin Grindeanu, invocând suspiciunea că deputatul de Brăila ar colabora cu SRI.

„Dragnea trebuie să dea – îi place sau nu – o explicație logică pentru care astă-iarnă îl tăia pe Tudose de pe lista miniștrilor din primul guvern, băgându-l sub o suspiciune de apartenență la serviciile secrete (în direct, în prime time, în conferință de presă). Liviu Dragnea trebuie să dea o explicație: de ce i-a trecut suspiciunea în jumătate de an de zile? S-a jurat Tudose că nu e de la Securitate? S-a jurat Securitatea că nu e al lor? S-a pripit Dragnea? I-a făcut domnului Dragnea o recomandare călduroasă domnul Coldea, cu care am înțeles că se frecventează? Un răspuns trebuie să existe în privința schimbării de optică la 180 de grade legată de imaginea publică a unui om.

Asta o dată. Pe partea ailaltă, jihadul declanșat pe Tudose mie mi se pare comandat și ușor isteric. Trebuie urmărită și problema aia cu plagiatul, cu doctoratul, cu laudatio al lui Coldea, cu conducătorul Gabi Oprea… Nu știu dacă e cea mai bună recomandare pentru Mihai Tudose faptul că a făcut doctoratul cu un agramat ca Gabriel Oprea și i-a făcut laudatio un aproximativ ca Florian Coldea. Ăsta este un minus din punctul de vedere al imaginii”, a detaliat Ciutacu.

Ziaristul a făcut o paralelă între ceea ce era județul Cluj pe vremea regimului Băsescu-Boc și ceea ce înseamnă acum județul Teleorman, sub regimul Dragnea.

„Dacă e pe bune nominalizarea asta, atunci pare primul pas pentru Liviu Dragnea de a recunoaște că există viață și dincolo de granițele județului Teleorman. Ăsta e unul dintre lucrurile bune. Nu mai pot cu Teleormanul! Să ne-nțelegem: n-am nimic, eu am fost unul dintre cei care au făcut cel mai urât atunci când Nicușor Dan și ai lui luau la mișto Teleormanul, dar OK: or fi teleormănenii oameni ca toți oamenii, dar chiar așa: schimbăm Clujul cu Teleormanul? Acum niște ani, trebuia să ai în CV că ești din Cluj, ca să fii ceva în țara românească. Mai nou, trebuie să fii din Teleorman. Nici chiar așa! Înțeleg că Dragnea are nevoie de oameni de încredere, înțeleg că-s unii cu care a lucrat și care nu-i ies din cuvânt; și totuși: limita de competență a țării ăsteia depășește granița județului Teleorman, la fel cum a depășit-o și pe cea a județului Cluj. A existat viață și după Cluj. După cum se vede, fără mulți clujeni la guvernare, încă nu s-a năruit România”, a punctat gazetarul.

Pe de altă parte, Victor Ciutacu a ținut să scoată în evidență fidelitatea lui Mihai Tudose față de PSD.

„În al treilea rând, Mihai Tudose e un PSD-ist vechi și fidel partidului. N-a plecat nici în cele mai grele perioade ale partidului. Deci, din punct de vedere al guvernării politice, măcar nominalizează unul care n-a venit și s-a lipit acum trei zile de partid. În contextul în care Vâlcov poate să facă programul de guvernare, nu văd de ce n-ar putea să-l aplice Tudose”, a spus Ciutacu.

Întrebat dacă Mihai Tudose ar putea fi mai servil decât Sorin Grindeanu sau există riscul ca noul prim-ministru să se răscoale împotriva lui Liviu Dragnea, Victor Ciutacu a profitat de moment, ca să rememoreze un episod aflat chiar de la actualul ministru demisionar al Economiei.

„S-ar putea ca Liviu Dragnea să aibă o surpriză cu Mihai Tudose. Disciplinat e, dar servil nu mi se pare. Eu l-am cunoscut prima dată în anul 20001, în timpul guvernării Năstase. Mihai Tudose a fost unul dintre puținii care au stat lângă Ovidiu Mușetescu până în ultimele clipe. După mulți ani de zile, mi-a spus că nu-l va uita niciodată pentru că, într-un moment foarte greu pentru el (când rămăsese pe-afară – nu se-alesese parlamentar), Ovidiu Mușetescu l-a ajutat, numindu-l ceva director pe la o societate de stat din județul Brăila, de unde provine el. Ăla a fost un moment de cotitură pentru el, că a început din nou să urce. Deci e o chestie de caracter, să nu uiți lucrurile bune care ți se întâmplă în viață și mai ales pe binefăcători”, a încheiat jurnalistul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *