Skip to content
Politică

Turcescu îi dă cu tifla lui Dragnea: Are un guvern care dă autogol după autogol EXCLUSIV

revistatango.ro

Amatorismul de care dă dovadă PSD în asumarea actului de guvernare este în măsură să dea fiori pe șira spinării oricărui investitor sau angajat din România, crede deputatul PMP Robert Turcescu.

Acesta susține că nu există nicio logică clară în măsurile economice anunțate de guvernul Tudose ca făcând parte din noul program de guvernare, iar abracadabrantele idei lansate în spațiul public  par menite să testeze reacțiile mediului de afaceri.

Investitori puși pe fugă

Turcescu susține că a întâlnit deja investitori străini care se gândesc serios să își strângă bagajele și să renunțe la afacerile din România, dacă impozitarea pe cifra de faceri va fi pusă în aplicare.

PSD produce ajustări de natură fiscală care sunt abracadabrante, din punctul meu de vedere. Nu știm nici la această oră ce își dorește PSD. Măsurile fiscale puse în discuție sunt improvizații.

Practic, cei care au redactat programul de guvernare testează reacția mediului de afaceri la ideile lor. Nu îmi este nimic clar referitor la filosofia de bază din programul de guvernare PSD. Dacă se va aplica cumva, doamne ferește, impozitarea la cifra de afaceri, mediul de busines din România va fi pus la pământ.

Am asistat la o discuție într-un cerc restrâns cu mai mulți investitori străini din România, care erau realmente derutați de acest anunț. Dacă această măsură va fi pusă în aplicare, înseamnă moartea economiei românești”, crede Turcescu.

Nici varianta creșterii forțate a salariului minim pe economie nu poate fi văzută decât ca o formă de „bucurie a nebunilor”, adevăratele efecte constând în creșterea evaziunii și a muncii la negru, ca și de închiderea unor firme mici.

La fel, creșterea salariului minim pe economie înseamnă dezastru. Economia este blocată în acest moment, iar micii investitori vor fi forțați fie să angajeze la negru, fie să își închidă afacerile. Creșterea salariului minim trebuie să se producă pe măsură ce economia se dezvoltă.

Marea nenorocire a acestor guvernanți este că ei sunt decuplați de la ce înseamnă economia reală.  Ei guvernează făcând calcule din birou. Dacă ar avea firme și ar vedea cât de greu este să ții câțiva angajați, și-ar da seamă că o creștere a salariului minim pe economie nu se face din pix. Ne ducem în cap cu tâmpeniile PSD-ului în materie de politici economice”, reclamă deputatul PMP.

De la 3-0, la autogol după autogol

În primăvară, Liviu Dragnea prezenta triumfal politica vechiului guvern PSD-ALDE drept una care asigura un scor de 3-0 în meciul direct cu criticii din Opoziție. Acum, politica PSD pare să fie caracterizată de un joc direcționat spre propia poartă.

Guvernul acesta continuă să înscrie autogol după autogol. Eu nu am văzut în ultima vreme oameni de afaceri fericiți, români șopâind de bucurie că le-a mărit guvernul PSD pensiile și salariile. Domnul Dragnea trăiește în iluzia că economia crește, când de fapt motorul economiei noastre, fondurile comunitare, vine cu o rată de absorbție zero”, a mai comentat Robert Turcescu.

Speranțele sale ca PSD să abandoneze, în cele din urmă, punctele neclare din noul program de guvernare ar putea să se adeverească. La mai puțin de o săptămână de la anunțarea noilor măsuri fiscale, premierul Tudose anunțând că le va implementa  doar pe cele care, în cadrul simulărilor, vor demonstra că au efecte benefice pentru economie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *