Skip to content
Politică

Țuțuianu: ignorant sau manipulatorul de serviciu al PSD? Culisele unei declarații dubioase EXCLUSIV

În febra protestelor de luna trecută declanșate de OUG 13 și modificarea Codului Penal, președintele Comisiei SRI, senatorul PSD Adrian Țuțuianu a cerut public demararea unei anchete de către Serviciul Român de Informații cu privire la implicarea multinaționalelor la protest.

La data de 4 februarie, Țuțuianu a fost prezent pe platoul Antena 3 la emisiunea Q&A spunând că a cerut ca SRI să prezinte o informare cu privire la datele pe care Serviciile de Informații că va cere SRI să furnizeze informaţii despre presupuse situaţii în care companii multinaţionalele care au dat liber sau au plătit ore suplimentare salariaţilor ca să meargă la proteste.

Țuțuianu a cerut aceste informații în baza articolul 5 din Hotărârea nr. 30/1993 privind organizarea și funcționarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații. Dar ce spune de fapt legea?

Hotărârea nr. 30/1993 privind organizarea și funcționarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații prezintă cu exactitatea atribuțiile comisie din Parlament care are rolul de a supraveghea strict activitatea SRI, dar nu și cazurile pe care Serviciul Român de Informații le investighează.

Pentru a-și argumenta cererea Țuțuianu a invocat art 5 care prezintă atribuțiile comisie. Astfel rolul acesteia este să:

A) verifică dacă, în exercitarea atribuțiilor ce revin Serviciului Român de Informații în domeniul siguranței naționale, sunt respectate prevederile Constituție îşi ale celorlalte acte normative;

B) examinează cazurile în care s-au semnalat încălcări ale prevederilor constituționale și ale altor dispoziții legale în activitatea Serviciului Român de Informații și se pronunță asupra măsurilor ce se impun pentru restabilire al egalităţii;

C) analizează și cercetează, la cererea oricăreia dintre comisiile permanente pentru apărare, ordine publică și siguranță națională ale celor două Camere, sesizările cetățenilor care se consideră lezați în drepturile și libertățile lor, prin mijloacele de obținere a informațiilor privind siguranța națională; examinează și soluționează celelalte plângeri și sesizări ce-i sunt adresate în legătură cu încălcarea legii de către Serviciul Român de Informații;

D) audiază persoana propusă de Președintele României pentru funcția de director al Serviciului Român de Informații, în legătură cu care prezintă un raport în fața celor două Camere ale Parlamentului;

E) examinează rapoartele prezentate Parlamentului, potrivit legii, de către directorul Serviciului Român de Informații și întocmește un raport propriu asupra acestora, pe care îl înaintează birourilor permanente ale celor două Camere;

F) examinează proiectele de buget pentru Serviciul Român de Informații și prezintă comisiilor parlamentare de specialitate observațiile și propunerile sale cu privire la alocațiile bugetare;

G) controlează modul de utilizare a fondurilor bănești destinate prin bugetul de stat, precum și constituirea și folosirea mijloacelor extrabugetare pentru Serviciul Român de Informații;

H) verifică modul de respectare a dispozițiilor legale privind funcționarea regiei autonome, societăților comerciale de producție, instituțiilor sanitare și asociațiilor cu caracter cultural-sportiv din cadrul Serviciului Român de Informații.

Cu siguranță în declarația sa, Țuțuianu nu făcea referire la punctele a) și b) care urmăresc posibile încălcări ale Constituției de către SRI, punctul d) care face referire la analizarea propunerii de director al instituției, nici la punctele g) șif) care controlează bugetul SRI și nici la punctul h) ce verifică instituțiile din cadrul Serviciului Român de Informații.

În acest caz, în baza cărei atribuții Țuțuianu cerea informații privind investigarea implicării multinaționalelor la protest?

Poate președintele Comisiei SRI făcea referire la punctul e) care îi dă Comisiei puterea de a examina rapoartele prezentate Parlamentului, potrivit legii, de către directorul Serviciului Român de Informații. Raportarea se face anual în Parlament și vizează prezentarea generală a activităţii SRI. Deci cu siguranță aceste rapoarte nu au legătură cu ceea ce a cerut public Țuțuianu.

Mai rămâne punctul c) în care Comisia analizează  sesizările cetățenilor dar doar în cazul unor posibile abuzuri făcute de Serviciul Român de Informații care le-a lezat drepturile și libertățile.

Deci, Țuțuianu nu numai că nu are puterea de a solicit desfășurarea unei anchete, dar nici măcar nu are voie să ceară informații despre o anumită anchetă aflată deja în cercetare.

Mai mult decât atât, președintele Comisiei SRI și-a bazat acuzațiile la adresa multinaționalelor pe un articol publicat de site-ul Capital. Ulterior articolul a fost șters pentru că informația s-a dovedit un fals.

Cum se propagă știrile manipulatoare în presă

Povestea despre multinaționalele care au dat liber sau au plătit ore suplimentare salariaților ca să meargă la proteste pe motiv că aceste mari companii se tem că vor exista modificări al Codului Fiscal astfel încât profitul să fie impozitat în țara de proveniență a pornit de la Dumitru Coarnă, liderul sindicatului poliţiştilor care a afirmat la Antena 3 că” Multinaționalele dau liber angajaților pentru a ajunge la proteste, deranjate de majorarea salariului minim.”

Informația a fost preluată de România TV titrând pe burtieră „Lider sindical din poliție: multinaționalele susțin protestele”, la mai multe emisiuni de știri, conform paginademedia.ro

Informația a ajuns pe site-ul DCnews, cu titlul – „Coarnă: Multinaționalele dau liber angajaților ca să meargă la proteste”. Apoi într-un articol publicat de Capital titlul s-a transformat în „Mari companii îşi pun angajaţii să protesteze împotriva lui Dragnea şi Trump”.

La scurt timp după publicare, articolul a fost șters și jurnaliștii de la Capital.ro au scris „Printr-o eroare regretabilă, pe site-ul capital.ro a fost publicată vineri seara o ştire preluată, cu citarea surselor, din alte publicaţii, fără a fi verificate informaţiile transmise”.

Aceștia au mai adus următoarele precizări

„Știrea cu titlul „Mari companii îşi pun angajaţii să protesteze împotriva lui Dragnea şi Trump” a fost retrasă de pe site-ul capital.ro întrucât nu corespunde principiilor noastre: o informare corectă a publicului, verificarea informaţiilor transmise, publicarea poziţiei tuturor părţilor”, au mai spus aceștia, precizând că „echipa Capital prezintă scuzele de rigoare cititorilor. Vă asigurăm că principiile şi obiectivele care ne-au ghidat încă de la lansarea revistei Capital în 1992 sunt şi vor fi respectate.”

E clar că aceste acuzații au fost răstălmăcite în presă, nefiind precizat clar nici măcar motivul pentru care s-ar putea presupune că multinaționalele ar încuraja protestele din stradă.

În concluzie

Țuțuianu și-a depășit atribuțiile de președinte al Comisiei SRI din Parlament și mai mult decât atâta contribuit la manipularea opiniei publice prin propagarea unei informații false care să păteze imaginea protestatarilor și a celor care militează pentru o guvernare corectă și dreaptă.

PSD a încercat să arunce fel de fel de acuzații la adresa celor care sunt împotriva guvernului Grindeanu, spunând despre aceștia ba că au fost trimiși în stradă de multinaționale, bă că au fost plătiți de Soroș, toate acestea pentru a convinge electoratul PSD și nu numai, că cei care au ieșit zile în șir să ceară schimbarea nu sunt altceva decât niște marionete puse în stradă și că nemulțumirea oamenilor este doar o fațadă a unor interese mult mai mari.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *