Invitat la Puterea Știrilor, senatorul UDMR Antal Istvan-Lorant a declarat că „Ministerul Energiei nu aparține altei coaliții, ci aparține acestei coaliții, din care fac parte 3 partide, PSD, PNL și UDMR”, UDMR-istul făcând astfel referire la criticile care au fost lansate în spațiul public de anumiți social-democrați la adresa ministrului Virgil Popescu.
„Este o discuție amplă și noi nu am vrut să facem o dezbatere politică despre acele măsuri pe care le-am votat noi. Mie nu îmi place să comentez declarațiile colegilor mei din PNL, nici PSD, noi de obicei spunem ce gândim. Noi, UDMR ne asumăm răspunsuri pentru declarațiile noastre. Anul trecut în 2021, ordonanța de urgență 118, care a intrat în vigoare, în 1 noiembrie, și practic din 1 noiembrie prețurile au fost plafonate la energie electrică și gaze naturale, toate partidele din România, și repet toate partidele din România, au votat proiectul de aprobare acelei ordonanțe, după care din interese politice, din opoziție au început să iasă la rampă, la televizor și să arunce în stânga și în dreapta cu noroi.
Eu cred că predictibilitatea este extrem de importantă, în momentul în care ai votat o lege și ai fost de acord. Doar din motive electorale nu ieși la rampă să critici acele măsuri, pentru că, mai ales în domeniul energiei, ar trebui să existe minimul de puncte comune în care toate părțile ar trebui să se înțeleagă. Ministerul Energiei nu aparține altei coaliții, Ministerul Energiei aparține acestei coaliții, din care fac parte 3 partide, PSD, PNL și UDMR.” spune senatorul Antal Istvan-Lorant în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
Tot senatorul UDMR susține că „această coaliție funcționează”, iar „UDMR are politicieni pregătiți pentru diferite domenii”, în cazul în care nu se va respecta rotativa guvernamentală.
“Această coaliție funcționează. Măsurile cu care am intervenit au venit în ajutorul cetățenilor, prin prisma faptului că am reușit să plafonăm și să nu uităm că prin prisma ordonanței de urgență, Parlamentul a avut o activitate absolut dinamică, pentru aceste ordonanțe de urgență, daca au omis să intervină pe anumite segmente, toate aceste greșeli le-am corectat noi prin comisia de energie și comisia de industrie din Senat. După care, marea majoritate a proiectelor de aprobare a acestor ordonanțe, modificate în Senat, au fost votate în Camera Deputaților.
Exact cum am spus că noi considerăm că președintele partidului, Kelemen Hunor, ar fi fost un bun prim-ministru pentru România, tot așa noi considerăm că UDMR are politicieni pregătiți pentru diferite domenii”, spune senatorul.
Ce spune despre ieșirea UDMR de la guvernare
Întrebat și despre faptul că anumiți lideri PNL au cerut în trecut ieșirea UDMR de la guvernare, Antal Istvan-Lorant a declarat:
„Nu vi se pare interesant că acele voci la care faceți referire, și acele județe, nu doar Galați, dar și Teleorman, nu vi se pare ciudat că acești domni, colegi, politicieni, sunt din județe în care PNL-ul nu prea stă bine acasă la ei? Adică ei în loc să își facă treburile pe acasă, și să organizeze activitatea Partidului Liberal Național în acele județe și să convingă cetățenii să voteze dreapta, ei ies “la rampă” și ne critică pe nedrept.
Până la urmă, de unde a pornit toată discuția asta este de la discursul colegului meu deputat Botond Csoma, din Camera Deputaților, care nu a făcut alt ceva decât ca în cadrul festivității de 1 decembrie din Parlamentul României, a făcut o înșiruire și a pus un pic lucrurile în ordine și a clarificat acele aspecte că, într-adevăr în România, unde suntem și noi cetățeni ai acestei țări, în care nu trăiesc numai români, în această țară trăiesc maghiari, sârbi, sași, slovaci, tătari, romi. Toate aceste etnii sunt cetăți ai României. Colegul meu nu a jignit pe nimeni, nu a fost nici cel mai ascuns gând, nu a fost că să atace pe cineva. Aici a fost un interes categoric de a scoate discursul dumnealui din context și să ne atace pe noi UDMR”, a spus Antal Istvan-Lorant.
De unde a plecat scandalul
Conflictul din coaliția s-a iscat după ce în plenul reunit de luni, 28 noiembrie, organizat cu ocazia aniversării Zilei Naționale a României, Csoma Botond a declarat despre Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 că „liderii politici și religioși ai românilor ardeleni știau foarte bine că Ardealul nu era numai românesc, ci și unguresc, săsesc și evreiesc, și acest lucru s-a reflectat și în textul Declarației de la Alba-Iulia”.
„Celor care suspectează mereu un scop ascuns şi planuri secrete ale maghiarilor din Transilvania, le transmitem că abordarea lor este absolut greşită, iar presupunerile nefondate îngreunează gândirea comună, planificarea și posibilitatea identificării soluţiilor corecte. Credem că viitorul nostru este comun în această țară, noi ne planificăm viitorul pe aceste meleaguri și suntem parteneri în conceptualizarea și implementarea acelor proiecte de țară care îmbunătățesc viața de zi cu zi a cetățenilor acestui stat, indiferent de etnie și ne determină pe noi toți să nu pornim pe calea emigrației, aceasta ar fi sarcina noastră comună”, a mai precizat deputatul maghiar.
