Skip to content
Politică

PSD anunță demersul care i-ar putea fi fatal lui MRU

Votul din Parlament pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informaţii Externe va avea loc mâine la ora 17.

În acest context, președintele interimar al Partidului Social Democrat, Rovana Plumb, a declarat, luni, că social-democrații nu îl vor vota pe Mihai Razvan Ungureanu la șefia SIE. De menționat este faptul că prin absența PSD la vot există posibilitatea să nu existe cvorum.

„Nu vom participa la vot (n.r. – în cazul lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru șefia SIE). Maine la Comisie vor face (social-democrații) conform regulamentului si vor participa”, a precizat Rovana Plumb.

Întrebată dacă au existat tensiuni în ceea ce îl privește pe președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, Rovana Plumb a negat.

Nu a fost niciun fel de tensiune si sunt surprinsa ca ma intrebati despre acest lucru, sigur ca trecem intr-o perioada in care trebuie sa ascultam parerile tuturor colegilor. Normal, unii vorbesc cu vocea mai tare, altii mai incet. Nu au fost tensiuni.

Vom avea sedinta coalitiei acum la 16.30 eu reiterez faptul ca temele coalitiei la guvernare sunt temele socio-economice si temele de guvernare, in ceea ce priveste nominalizarea, ea nu se va discuta in coalitie”, a declarat Rovana Plumb.

În același timp, întrebată despre informația potrivit căreia Valeriu Zgonea își va depune mandatul, Rovana Plumb a explicat: Eu nu am asistat la o astfel de discutie si nu a spus ca isi va depune mandatul. Domnul Zgonea a prezentat procedura”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *