Skip to content
Puterea Știrilor Video

Ultimul cuvânt în cazul declanșării alegerilor anticipate îl are președintele Klaus Iohannis, susține Rareș Bogdan: Nu cred în scenariul lansat de PSD!

Inquam Photos/Octav Ganea

Noi ne respectăm ceea ce ne-am asumat în acordul politic de constituire a coaliției PSD-PNL-UDMR, susține prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan. Invitat în studioul Puterea Știrilor, liberalul a precizat că nu crede în scenariul organizării alegerilor anticipate, variantă anunțată de unii lideri ai PSD, și a punctat faptul că președintele Klaus Iohannis are ultimul cuvânt, astfel că acesta „va face ceea ce trebuie și nu va provoca în niciun caz o criză politică”.

Nu cred în scenariul organizării de alegeri anticipate. Eu vă asigur că noi ne vom respecta înțelegerile. PNL și-a respectat întotdeauna, în cei 147 de ani de existență, obligațiile asumate printr-un contract semnat, respectiv protocolul de funcționare a coaliției.

Noi nu ne gândim, nici că nu vom roti anumite ministere, nici că nu vom accepta înțelegerea făcută pe preluarea poziției de prim-ministru, respectiv de vicepremieri. Noi ne respectăm ceea ce ne-am asumat. Sper ca toată lumea să procedeze întocmai, iar alegerile anticipate le-am mai auzit agitate de-a lungul timpului, sunt tot ceea ce nu  ar trebui României astăzi. Totuși, ultimul cuvânt în cazul declanșării alegerilor anticipate îl are președintele Klaus Iohannis. Atâta timp cât președintele României are acest cuvânt, am încredere că va face ceea ce trebuie și nu va provoca în niciun caz o criză politică”, a declarat Rareș Bogdan, la „Puterea Știrilor”.

Amintim că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că în România s-ar putea ajunge la alegeri anticipate în cazul în care nu se va respecta rotaţia premierilor, convenită între PSD şi PNL pentru luna mai a anului viitor, şi, de asemenea, dacă preşedintele Klaus Iohannis nu va nominaliza pentru funcţia de prim-ministru persoana care îi va fi propusă din partea social-democraţilor.

„Alegerile anticipate cred că vor fi doar în cazul în care această coaliţie nu va mai funcţiona. Eu nu mai văd altă construcţie politică care să ducă la o stabilitate politică necesară într-o asemenea perioadă. (…) Eu cred că suntem nişte oameni politici serioşi, care ne vom respecta cuvântul dat şi rotaţia va avea loc în luna mai. Preşedintele României are atribuţiile de a desemna prim-ministrul, dar, în momentul în care există un acord public, de altfel, pe care sunt ferm convins că-l ştie şi preşedintele României, că în luna mai se va face această rotaţie, nu cred că de această dată nu va desemna persoana pe care o va hotărî PSD”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă şeful statului a fost de acord cu rotaţia convenită în coaliţie, acesta a spus: „Eu cred şi-mi doresc să trăiesc într-o ţară normală, domnul preşedinte Klaus Iohannis nu avea atribuţii să hotărască ce trec preşedintele PSD cu preşedintele PNL şi cu preşedintele UDMR şi cu minorităţile în protocol”.

Ciolacu a explicat că un alt scenariu în care se va ajunge la alegeri anticipate ar fi în cazul în care preşedintele Iohannis nu va accepta propunerea PSD pentru funcţia de premier, aşa cum am fost convenită prin protocolul coaliţiei de guvernare.

„Părerea mea e că, în acel moment, România va intra într-o zonă de instabilitate politică şi vom merge la alegeri anticipate. (…) Am înţeles că s-au făcut multe lucruri anormale, am înţeles că preşedintele a ţinut cu un anumit partid politic, dar eu cred că s-a intrat într-o altă epocă”, a mai declarat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *