Skip to content
Sport

Un academician cunoscut s-a stins din viață

Un academician cunoscut s-a stins din viață.

Astfel, este vorba despre prof.univ.dr. Mihai Coculescu, membru corespondent al Academiei Române, personalitate marcantă a școlii românești de endocrinologie și remarcabil clinician, a anunțat Academia Română.

Ceremonia de adio a avut loc duminică, la cimitirul Bellu, informează Academia printr-un comunicat, potrivit romaniatv.net.

”Prestigioasa activitate profesională a prof. Coculescu a fost rememorată și omagiată de academician Victor Voicu, secretar general al Academiei Române și Președinte al Secției de științe medicale a Academiei Române, care a depus o coroană de flori din partea comunității academice și a exprimat regretul față de pierderea unuia dintre cei mai importanți specialiști endocrinologi români”, se arată în comunicatul citat.

Născut în anul 1943, Mihail Coculescu și-a făcut studiile la liceul ‘Aurel Vlaicu’ din București și a urmat cursurile Facultății de Medicină ‘Carol Davila’, pe care a absolvit-o în anul 1966 ca șef de promoție. În 1976 și-a luat doctoratul în medicină, specialitatea endocrinologie, domeniu căruia avea să i se dedice cu maximă devoțiune.

”Performanțele sale profesionale au condus la alegerea ca membru în importante asociații științifice de specialitate din țară și din străinătate și în bordul a numeroase reviste naționale și internaționale. Astfel, în România, profesorul Mihail Coculescu a fost președinte fondator al Societății Române de Psihoneuroendocrinologie, a condus Societate Română de Endocrinologie, devenind, în 2012, președinte de onoare. Din 2014, este membru corespondent al Academiei Române. Recunoscut pe plan internațional ca unul dintre specialiștii cu performanțe deosebite în domeniul endocrinologiei, profesorul Coculescu a fost membru al Colegiului Regal al Medicilor din Marea Britanie și al Asociației Americane de Endocrinologie clinică”, se mai arată în comunicat.

 

În ultimii 15 ani prof.univ.dr. Mihai Coculescu a readus în plan internațional revista ‘Acta Endocrinologica’, la cele mai înalte standarde științifice.

”Discipol al academicianului Ștefan Milcu, profesorul Mihail Coculescu a știut să creeze, la rândul său, o școală, fiind mentorul a generații de specialiști, ce profesează acum în întreaga lume. A fost în tot acest timp profesor, cercetător și medic clinician în Institutul Național de Endocrinologie ‘C.I. Parhon’, unde a deținut ani la rândul funcția de Director general adjunct, fiind membru al Consiliului științific. Și-a câștigat deopotrivă respectul discipolilor, colegilor, colaboratorilor și cu deosebire al pacienților, față de care a manifestat întotdeauna interes și compasiune”, se afirmă în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *