Un deputat liberal critică decizia partidului de a organiza o grevă japoneză, precizând că această decizie nu „rezolvă absolut nimic”.
Deputatul PNL Daniel Budurescu s-a pronunțat în acest sens: „Eu sunt om serios. De ce sa-mi pun (banderola – n.r.)? Consider ca este o actiune care nu ar putea duce intr-adevar la o solutie pe care ne-o dorim. Prin simplul fapt de a avea o banderola – sa nu spun o carpa – nu se rezolva absolut nimic. Probabil ar trebui sa se rezolve in comisie, cu existenta unui presedinte al comisiei, cu o intalnire, cu un proiect de lege serios, care sa rezolve foarte multe probleme”, a declarat deputatul Daniel Budurescu, potrivit hotnews.ro.
