Skip to content
Politică

Un deputat PNL și-a angajat consilier un fost PSD-ist

facebook.com

Un deputat al Partidului Național Liberal (PNL) și-a luat consilier un fost PSD-ist cu greutate.

Mai exact, este vorba despre deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea, care a anunţat că noul său consilier de presă este Horea Băcanu.

Băcanu a fost vicepreşedinte al PSD Timişoara, candidat la funcţia de preşedinte executiv al filialei municipale a PSD şi consilier judeţean din partea PSD, informează Adevărul.

Nu mai sunt membru PSD de mai mult de un an de zile. Acum nu fac politică, fac doar activitate de consiliere”, a declarat Băcanu.

Secretarul executiv al PSD Timiş, Adrian Negoiţă, a avut o reacție ironică vizavi de această schimbare. El le-a transmis liberalilor că, în lipsă de cadre, pot apela și la alți oameni valoroși din PSD.

”Ţin să îi asigur pe colegii liberali de competenţa profesională a fostului nostru coleg Horea Băcanu, care s-a remarcat de-a lungul timpului ca un bun comunicator şi un fin analist politic. Ca prieten, (a fost şi va rămâne) sper ca pietrele aruncate în psd-iştii de preşedintele liberalilor timişeni, Nicolae Robu, să nu îl atingă, la fel parii fluturaţi în vânt de «menestrelul» de la centru. În acelaşi timp sper ca şeful politic al domnului rector a UVT, Marilen Pirtea (ce şef a ajuns să accepte!) să nu îl sancţioneze, eventual să îl excludă din partid, având în vedere că a fost infectat cu «ciuma roşie». Partea bună este că, în ciuda celor susţinute public, PNL Timiş recunoaşte pregătirea profesională a membrilor noştri şi îi asigurăm că PSD Timiş dispune şi de alţi oameni competenţi, în cazul în care rezerva de cadre din propriul partid nu le satisface exigenţele”, a scris Adrian Negoiţă, pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *