Skip to content
Europa

Un europarlamentar german explică de ce a votat împotriva aderării României la Spațiul Schengen: „Ar crea noi vulnerabilități la frontierele externe”

learngerman.dw.com

Parlamentul European (PE) a votat, marți, o rezoluție prin care cere intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, deoarece cele două țări întrunesc toate condițiile de 10 ani. Deși rezoluția a fost adoptată de marea majoritate a europarlamentarilor, au existat și 49 de voturi împotrivă.

Europarlamentarul german Markus Buchheit, de la partidul Alternativă pentru Germania (AfD) și membru în grupul european Identitate și Democrație, a votat împotriva rezoluției propuse în Parlamentul European și a decis să explice, pentru PS News, motivele care au stat la baza acestei decizii.

Bulgaria și România urmează să fie primite în spațiul Schengen până la sfârșitul anului 2022, asigurându-se astfel desființarea controalelor persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre de la începutul anului 2023. În prezent, ne opunem acestui lucru pentru că în vremuri de migrație în masă către Europa, o extindere a spațiului Schengen ar putea crea noi vulnerabilități la frontierele externe, ducând la o pierdere a controlului mult mai evidentă, care ar putea crea și mai multă migrație, și mai multă criminalitate, și mai multă jefuire a sistemelor noastre de protecție socială”, a declarat biroul europarlamentarului Markus Buccheit, într-un răspuns exclusiv către redacția PS News.

Markus Buchheit, sursa foto: donaukurier.de

Partidul german Alternativă pentru Germania (AfD) are o întreagă campanie împotriva migrației în Europa și de mai multe ori s-a opus public acestor măsuri de ajutorare a migranților. Partidul a fost creat în 2013, de mai mulți eurosceptici, și din 2015 s-a concentrat pe problema migrației. AfD vrea să modifice Constituția Germaniei astfel încât să nu le mai permită migranților să vină pe teritoriul german și să beneficieze de ajutoarele oferite de sistemele de protecție socială.

Poziția AfD nu este deloc surprinzătoare, însă milioanele de migranți care au sosit în UE în ultimii ani, au făcut-o prin state UE care sunt deja în spațiul Schengen, precum Italia, Grecia sau Spania. România nu este o rută preferată de migranți, în condițiile în care majoritatea celor care fug din Africa vin din țări precum Libia, Siria, Nigeria. Prin urmare, România nu reprezintă o vulnerabilitate pentru spațiul Schengen în privința migrației, atât timp cât țări precum Spania sau Italia nu sunt capabile să oprească acest fenomen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *