Skip to content
Politică

Un inculpat celebru dezvăluie ce solicitare uluitoare i-ar fi făcut procurorii DNA vizavi de tandemul Udrea- Băsescu

Numele lui Traian Băsescu apare în motivarea judecătorilor privind prelungirea măsurilor de arest în Dosarul ”Gala Bute”, informează România TV.

Rudel Obreja a spus în faţa judecătorilor că personajul „ţinţa” în Dosarul gala Bute este fosta șefă a PMP, Elena Udrea, spunând că i s-a transmis, la un moment dat, următorul mesaj: „Dă-o mă pe Udrea şi ce-l ţii atât în braţe pe Băsescu?”

Citește și: Udrea, mesaj pentru Băsescu din spatele gratiilor: ”Ca să le fie clar tuturor”. Cine este cea mai ”nouă” colegă de celulă a fostei șefe PMP

Rudel Obreja, aflat în arest preventiv în Dosarul Gala Bute, a reluat şi în faţa instanţei de la ICCJ care a judecat prelungirea măsurilor de arest că Elena Udrea este „ţinta” în acest dosar.

„A mai învederat că, în opinia sa, ţinta acestor investigaţii a fost, de fapt, Elena Udrea, întrucât singurul mod prin care aceasta ar fi putut fi „agăţată” era „Gala Bute” şi mai mult sau mai puţin voalat i s-a spus direct „Dă-o mă pe Udrea şi ce-l ţii atât în braţe pe Băsescu?”, menţionând faptul că şi dacă ar fi vrut să facă acest lucru, nu ar fi avut cum, neavând nimic de spus despre doamna Udrea”, se arată în motivarea judecătorilor, citată de rtv.net.

Procurorii DNA vor audia, în perioada următoare, în cadrul anchetei privind Gala Bute, martorii propuși de Elena Udrea, dar și persoanele implicate în efectuarea donațiilor și prestarea serviciilor către organizația București a PDL.

Potrivit unei declarații de zilele trecute a senatorului PSD, Daniel Savu, ne-am putea aștepta ca însuși Traian Băsescu să fie chemat ca martor în dosarul ”Gala Bute”, în paralel și cu alți ministri din Guvernul Boc care au participat la ședința în care s-a adoptat strategia executivului legată de organizarea evenimentului sportiv care a dus-o pe Udrea în arest preventiv.

Citește și: Senator PSD, premoniție sumbră pentru Băsescu: ”Ne putem aştepta ca….”. Cu ce situație s-ar putea confrunta fostul Președinte și ce se întâmplă când Udrea își pierde răbdarea

Elena Udrea le-a spus magistraţilor ICCJ, la judecarea cererii de prelungire a arestului preventiv, în Dosarul Gala Bute, că DNA o vrea încă o lună după gratii pentru a se ancheta campaniile electorale ale PDL, relatează România TV. În motivarea dată de judecători se arată că „activitatea infracţională este complexă şi amplă, iar la acest moment inculpata nu conştientizează activitatea ilicită generată”.

Elena Udrea a scris, miercuri, pe Facebook, că nu există nicio legătură între Dosarul Gala Bute şi fostul preşedinte Traian Băsescu. „Construirea unei relaţii cauzale reprezintă o mârşăvie”, atacă fostul ministru.

Citește și: Udrea, mesaj pentru Băsescu din spatele gratiilor: ”Ca să le fie clar tuturor”. Cine este cea mai ”nouă” colegă de celulă a fostei șefe PMP

Citește și: Mesajul criptat al Ruxandrei Dragomir prin care lovește, indirect, în Băsescu: ”Nici nu pot sa cred ca Presedintele meu…”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *