Un parlamentar acuză cârdăşia dintre tehnocraţi şi „majoritatea USL din Senat”. Citiţi mai jos despre ce este vorba.
Într-un comunicat trimis, vineri, PSnews.ro, Valeriu Todiraşcu (senator al Partidului Noua Republică) reclamă faptul că reformarea României este „blocată de Guvernul Cioloș și majoritatea USL din Senat, prin refuzul defesenizării legii partidelor conform cerințelor Constituției”.
„Sărăcia cetățenilor români este generată prin deturnarea în continuu a banilor publici de către actuala clasă politică, instalată la conducerea României prin mecanisme feseniste, consacrate după 1989, demult compromise dar valabile și astăzi. Reformarea profundă a România se va putea realiza doar după reformarea partidelor, prin modificarea actualei legi a partidelor.
Generatorul principal al corupției și lipsei unui stat de drept funcțional își are rădăcinele în actuala lege a partidelor, care permite tranzacționarea accesului la puterea politică din interiorul partidelor și apoi către puterea din stat. Actuala lege a partidelor nu transpune și nu obligă partidele să respecte în organzarea internă cerințele obligatorii din Constituție, conform interpretărilor CCR și ale Avocatului Poporului, privind respectarea principiilor democratice și al separației și controlului reciproc al puterilor din interiorul partidului după principiul „checks and balances”.
Aceasta este esența FSN-smului, valabil pentru toate partidele parlamentare din România, inclusiv pentru majoritatea partidelor noi, a căror statute nu conțin astfel de obligații, motiv pentru care nici Tribunalul Bucureşti nu poate judecă conformarea acțiunilor partidelor cu cerințele Constituției pentru că Legea partidelor, nu are acum suficiente elemente cu care ar putea aprecia așa ceva, pentru că politicienii au amputat atât Legea partidelor, cât și au limitat drastic posibilitatea sesizării CCR în privința neconstituționalității acțiunilor partidelor.
În şedinţa din 4 aprilie 2016 a Plenului Senatului, cu 66 de voturi ale senatorilor, din lista detaliată mai jos, de la PSD, UNPR, UDMR, LC și PNL, a fost respinsă propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii partidelor politice, detalii suplimentare aicihttp://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=19486&pos=0&NR=L104&AN=2016 și (VIDEO) aici https://youtu.be/UsqqOkuMcn8
Urmează votul Camerei Deputaților.
Actuala Lege a partidelor periclitează garanțiile oferite cetățenilor prin Constituție cu privire la activitatea și organizarea internă a partidelor politice, bazate pe principiul separării și controlului reciproc al puterilor, prin faptul că nu menționează existența explicită și modalitatea de organizare a celor trei puteri din partide, respectiv cea deliberativă, executivă şi jurisdicțională, care să fie egale, independente, cu atribuții diferite și să se controleze reciproc, în limitele legii partidelor.
Această inițiativă legislativă propunea includerea în Legea partidelor, și respectiv în statutele partidelor, a principiilor democratice și al separației și controlului reciproc al puterilor din interiorul partidelor politice după principiul „checks and balances”.
Astfel s-ar fi îndreptat o omisiune a legii partidelor, fapt confirmat de Avocatul Poporului prin adresa de mai jos http://www.tody.ro/document/2014-05-19-Raspuna-la-Scrisoare-catre-Avocatul-Poporului-privind-neconstitutionalitatea-Legii-partidelor cu privire la actuala Lege a partidelor, respectiv: „Neincluderea principiilor democratice în prevederile legii (partidelor) reprezintă o omisiune legislativă. Cum statutul este legea internă care guvernează aceste organizaţii, el trebuie să conţină atât principiile democratice, nu numai sub forma unor afirmaţii, ci şi ca dispoziţii statutare concrete, care să garanteze, în mod practic, respectarea lor”.
În același sens au fost emise două decizii ale Cusții Constituționale din România, care menționează:
- Decizia nr. 35/1996: „activitățile neconstituționale ale partidelor politice nu se pot bucura de garanția Legii fundamentale, iar prevederile Art.8, alin.(2) din Constituție impun respectarea principiilor democrației, iar potrivit Art.37 alin.(2) din Constituție, partidele ce încalcă principiile precizate în acel alineat, sunt neconstituționale. În concluzie, garanția constituțională a misiunii publice îndeplinite de partid nu poate avea în vedere decât activitățile sale legale, conforme prevederilor și principiilor Constituției și legilor țării”.
- Decizia CCR nr. 530/2013: „potrivit Art.8, alin.(2) din Constituție, partidele politice se constituie și își desfășoară activitatea în condițiile legii. Ele contribuie la definitivarea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor, respectând … principiile democrației”, care coroborată cu proba 1 emisă de Avocatul Poporului, arată că garanțiile constituționale ale cetățenilor sunt obstrucționate de politicieni prin legea partidelor.
Și în acest caz, contrar deciziilor CCR și a confirmării emise de Avocatului Poporului, Guvernul Cioloș a respins în plenul Senatului această inițiativă legislativă, conform avizului de aici http://www.senat.ro/Legis/PDF%5C2016%5C16L104PV.pdf în care se menționează eronat că „principiile separației putereilor se aplică doar organizării statului, nu oricăror persoane juridice, fie ele de drept privat sau de drept public, cum e cazul partidelor politice”. Din practica parlamentară se știe că atunci când poziția Guvernului este negativă pentru orice inițiativă legislativă, în peste 98% din cazuri, comisiile raportoare și plenurile ambelor camere vor respinge inițiativa legislativă în cauză.
Astfel, Guvernul Cioloș devine părtaș la actuala sărăcie a cetățenilor români generată prin deturnarea în continuu a banilor publici de către actuala clasă politică, instalată la conducerea României prin mecanisme feseniste, consacrate după 1989, demult compromise dar valabile și astăzi”, transmite Todiraşcu.
În acelaşi timp, Valeriu Todiraşcu ataşează lista senatorilor care au votat împotriva propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii 14/2003, a partidelor politice (detalii aici: http://www.senat.ro/VoturiPlenDetaliu.aspx?AppID=d168c30f-7c38-42ca-9ae2-ebebfea0bcc4):
PSD, Andronescu Ecaterina
PSD, Arcaş Viorel
PSD, Badea Leonardo
PSD, Belacurencu Trifon
PSD, Bereanu Neculai
PSD, Bota Marius-Sorin-Ovidiu
PSD, Butunoi Ionel-Daniel
PSD, Cadăr Leonard
PSD, Chelaru Ioan
PSD, Chiriac Viorel
PSD, Coca Laurenţiu Florian
PSD, Constantinescu Florin
PSD, Cordoş Alexandru
PSD, Creţu Gabriela
PSD, Croitoru Cătălin
PSD, Dumitrescu Florinel
PSD, Dumitrescu Cristian-Sorin
PSD, Duruţ Aurel
PSD, Federovici Doina-Elena
PSD, Fifor Mihai-Viorel
PSD, Filip Petru
PSD, Frătean Petru-Alexandru
PSD, Ilieşiu Sorin
PSD, Lazăr Sorin-Constantin
PSD, Marin Nicolae
PSD, Mitu Augustin-Constantin
PSD, Moga Nicolae
PSD, Mohanu Nicolae
PSD, Nicolae Şerban
PSD, Oprea Ştefan-Radu
PSD, Pavel Marian
PSD, Popa Florian
PSD, Severin Georgică
PSD, Silistru Doina
PSD, Stuparu Timotei
PSD, Voinea Florea
UNPR, Bujor Dumitru-Marcel
UNPR, Cristache Iulian
UNPR, Iliescu Lucian
UNPR, Mihăilescu Petru-Şerban
UNPR, Purec Ion-Simeon
UNPR, Toma Ion
UNPR, Vochiţoiu Haralambie
LC, Banias Mircea-Marius
LC, Barbu Daniel-Constantin
LC, Chiru Gigi Christian
LC, Ehegartner Petru
LC, Nistor Vasile
LC, Niţă Mihai
LC, Vosganian Varujan
UDMR, Biró Rozalia-Ibolya
UDMR, Klárik László-Attila
UDMR, László Attila
UDMR, Markó Béla
UDMR, Pataki Csaba
UDMR, Tánczos Barna
UDMR, Vegh Alexandru
PNL, Boboc Cătălin
PNL, Haşotti Puiu
PNL, Luchian Dragoş
PNL, Luchian Ion
PNL, Oprea Mario-Ovidiu
PNL, Păran Dorin
PNL, Tişe Alin-Păunel
Neafiliați, Marian Valer
Neafiliați, Saghian Gheorghe
