Un caz de contaminare cu varianta SARS-CoV-2 – care se află la originea unui val al epidemiei covid-19 în India – a fost descoperit în Grecia, anunţă autorităţile sanitare greceşti, relatează AFP, citat de News.ro.
Organismul naţional de sănătate publică EODY a anunţat duminică, într-un comunicat, că ”un eşantion pozitiv (…) cu varianta dominantă în India” a fost descoperit la ”o femeie străină în vârstă de 33 de ani care locuieşte la Atena şi care a efectuat o călătorie, la 4 aprilie, la Dubai”, în Emiratele Arabe Unite (EAU).
”Este vorba despre primul caz al unei variante indiene în Grecia”, a declarat AFP o sursă de la Ministerul grec al Sănătăţii care a cerut protecţia anonimatului.
