Primarul staţiunii montane Sinaia, Vlad Oprea, de la PNL, a anunţat, marţi, într-o postare pe pagina sa de socializare, că este infectat cu varianta Omicron a noului coronavirus. Conform sursei citate, edilul a făcut un test după ce a prezentat unele simptome.
„14 zile lucrez online. Mi-a curs nasul, am avut o stare de moleşeală şi am decis să fac un test preventiv. Tocmai am primit rezultatul pozitiv infectat cu ultima formă Omicron. Continui munca de la distanţă alături de echipa de la Primărie. Vă rog să fiţi precauţi şi să respectaţi regulile de protecţie. Împreună trecem peste toate!”, a scris Oprea pe Facebook.
Amintim că în octombrie 2020, Vlad Oprea a anunţat printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook că a fost infectat cu noul coronavirus, motiv pentru care anunța că rămâne în carantină două săptămâni. ”Îmi doresc ca acest mesaj să vă găsească sănătoşi. Tocmai am primit vestea care mă va ţine în carantină. Am fost confirmat pozitiv în urma testului PCR-RT pentru Sars-CoV-2. Am trecut prin multe lupte şi le-am câstigat, îmi păstrez acest crez şi pentru zilele următoare. În acest moment starea mea de sănătate este una bună cu mici stări de febră şi tuse”, scria Vlad Oprea pe pagina sa de Facebook.
Mai mult de o treime dintre infectările cu Omicron din România sunt fără nicio legătură epidemiologică
În octombrie 2020, primarul staţiunii Sinaia a fost internat pentru îngrijiri medicale după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.
Mai mult de o treime dintre infectările cu Omicron din România sunt fără nicio legătură epidemiologică menționată, potrivit raportului săptămânal al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), care precizează însă că nu există evidențe de transmitere comunitară susținută în țara noastră.
Până acum nu a fost înregistrat niciun deces la cazuri confirmate cu varianta Omicron.
În săptămâna 27 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022, au fost confirmate 67 cazuri cu varianta Omicron în România, totalul infectărilor ajungând la 92.
45,6% (42 cazuri) au avut istoric de călătorie în UK (23), Africa de Sud (8), Nigeria (4), Spania (2), Tanzania (2), Belgia (1), Olanda (1), RD Congo (1);
7,6% (7 cazuri) se află în 5 focare, toate familiale, însumând 15 cazuri de COVID-19. Focarele au fost depistate în București (4) și județul Prahova (1).
Dintre cazurile din focare, pentru 2 a fost menționat istoric de călătorie/contact cu persoană sosită din Spania (1), respectiv SUA (1).
5,4% (5 cazuri) au avut legătură epidemiologică cu caz COVID-19;
34,8% (32 cazuri) nu au nicio legătură epidemiologică menționată;
6,5% (6 cazuri) – nu au răspuns apelului telefonic de la DSP.
„În acest moment nu există evidențe de transmitere comunitară susținută, la nivel național, a variantei Omicron”, se arată în raportul INSP.
Dintre cele 92 cazuri confirmate cu varianta Omicron, 63 (68%) fuseseră vaccinate, toate cu schemă de vaccinare completă.
INSP menționează însă că unul dintre criteriile de selecție a cazurilor de COVID-19 pentru secvențiere este vaccinarea, așa încât proporția de cazuri vaccinate din totalul de cazuri confirmate cu varianta Omicron nu reflectă situația din populația generală, ci dintr-un grup selectat.
Intervalul dintre data finalizării schemei complete de vaccinare și data recoltării probei a fost de 39-327 zile, cu o medie de 213 zile și o mediană de 222 zile.
Nu a fost înregistrat niciun deces la cazuri confirmate cu varianta Omicron.
Ponderea săptămânală a tulpinilor/variantelor SARS-CoV-2 din totalul probelor secvențiate este prezentată în graficul de mai jos.

