În seara în care antemergătorul vicepremierului Oprea, polițistul Cosmin Bogdan Gigină, a murit după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată în asfalt în centrul Capitalei, pe strada Stirbei Vodă, Ministrul de Interne se ducea acasă.
Informația a fost publicată, miercuri seară, de mai multe ziare în edițiile online citând surse judiciare.
Potrivit EurActiv.ro, surse judiciare declaraseră că mașina generalului Oprea a fost preluată de coloana oficială din dreptul Administrației Naționale de Meteorologie (fostul INMH), aflat la intersecția străzii Jandarmeriei cu DN1.
Informația privind destinația lui Oprea din acea seară a circulat, în ultimele zile, dinspre mai multe zone ale Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit altor surse, Oprea avusese o întâlnire la sediul SRI din Băneasa, aflat pe strada Jandarmeriei.
Ministrul Oprea locuiește la câteva sute de metri de locul în care a murit Cosmin Bogdan Gigină. Oprea a fost văzut duminica trecută, seara, în jurul orei 20.00, coborând din mașina de serviciu în fața casei sale de pe o stradă din zona Bisericii Elefterie.
Oprea a fost audiat, miercuri seară, începând cu ora 17.00, în calitate de martor, în dosarul deschis de procurorii Parchetului Tribunalului București după moartea polițistului Gigină. La ieșirea de la audiere, Oprea a refuzat să dezvăluie jurnaliștilor care-l așteptau de unde a plecat și unde mergea în acea seară.
Oprea a susținut, miercuri, după audierea de la Parchet, că, deși Codul rutier prevede altfel, miniștrii de Interne au și ei dreptul la serviciile unor echipaje de la Poliția Rutieră atunci când se deplasează prin București. Oprea a refuzat să explice în baza cărui act normativ are acest privilegiu.
Este posibil ca DNA să preia chiar mâine dosarul privind un posibil abuz în serviciu săvărșit de Oprea prin folosirea echipajelor de Poliție Rutieră în calitate de ministru de Interne.

Toata lumea este atit de obtuza? Vad ca nimeni nu se intereseaza de firma care a facut sapatura si cine este patron. Cine din primarie trebuia sa urmareasca lucrarile si sa vada daca se respecta procedurile de securizare. Se analizeaza efectuk si nu cauza . Nu maintereseaza absolut deloc dl Oprea. Intimplarea asta nefericita arata cit de strimb se judecalucrurile in Romania. daca politistul decedat ar fi fost civil s-ar fi cerut demisia nevestei care l-a trimis la cumparaturi? In toata anaiiza si luarile de pozitie de pe la Tv este o lipsa de logica infioratoare.Daca asa se judeca si in alte spete ,e jale in gindirea celor pusi sa-si dea cu parerea. Mai trist este ca s-ar putea chiar in sistemul de ancheta sa se incrimineze efectul si nu cauza. Chiar nu sinteti curiosi sa aflati a cui e firma care a facut sapatura ?