Skip to content
Magazin

Unul dintre marii miliardari ai lumii, în România de Paștele Catolic. Cu cine va petrece moștenitorul imperiului Ferrari

Instagram Romina Gingasu

Piero Ferrari, 77 de ani, vicepreședinte al celebrei echipe de Formula 1 și unul dintre acționarii companiei pe care a fondat-o tatăl lui, Enzo Ferrari, a sosit în România.

Miliardarul este căsătorit cu Romina Gingașu (31 de ani) fosta iubită a lui Silviu Prigoană, pe care a cunoscut-o la Monte Carlo. Cei doi au fost în România acum opt luni, iar acum au revenit și vor petrece Paștele Catolic, împreună cu Ion Țiriac.

Romina este originară dintr-o comună din Călărași, a absolvit Colegiul Șincai din București și apoi Academia Tehnică Militară.

Vin în România o dată la două-trei luni. Chiar acum o să venim de Paște. O să sărbătorim Paștele Catolic și Paștele Ortodox amândoi în România, avem în plan să vizităm Castelul Bran„, a spus Romina Gingașu, la Digi FM.

Romina a oferit detalii cu privire la viața pe care o duce în spatele cortinelor, susținând că, în ciuda aparențelor, soțul ei este atent cu banii, deși are o avere estimată la șase miliarde de dolari.

E foarte atent cu cheltuielile. Noi suntem o familie cât se poate de normală. Am văzut că s-a comentat și despre rochia mea de la Bahrain. Era o rochie de la H&M. Deci noi suntem o familie foarte normală. L-am cunoscut pe Piero când locuiam aici, în Monte Carlo, și lucram la Bombardier, vindeam avioane private. Nu aveam 27 de ani, așa cum se scrie în presă, aveam 24. Imediat după ce am terminat Academia Tehnică Militară, care a fost un mediu destul de masculin, era clar că eu nu o să mă duc acasă să mă îndrăgostesc și să fac copii. Și astfel am răspuns și întrebării de ce mi-am ales pe cineva mai în vârstă decât mine. Pentru că după o școală atât de puternică mi-am construit o personalitate puternică și am decolat”, a declarat Romina Gingașu, conform Viva.

Românca a mai spus că, la începutul relației, nici nu avea hainele necesare pentru întâlnirile soțului ei, însă acesta ”i-a deschis o nouă lume”. „Ca femeie este foarte important ce mesaj transmiți. Prin codul vestimentar, prin comportament și prin limbaj. Atunci, lucrurile astea se dezvoltă în ani și în timp. Evident, le aveam deja după o școală militară. Știam cum să interacționez. Am fost mereu o persoană sociabilă și asta m-a ajutat foarte mult în Bombardier. Mi-a fost greu la început lângă Piero și cu stilul lui de viață, însă a durat cam 3-4 ani să mă acomodez. La început nici nu aveam garderobă pentru ce întâlniri avea el. Eu eram mereu în sacou și cămașă, iar Ferrari mi-a deschis o lume la care nici nu visam. Și îi mulțumesc pentru asta”, a afirmat Romina Gingașu la Digi FM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *