UPDATE 22.00
Capitularea nu este o opţiune, iar soldaţii Batalionului Azov vor continua să lupte cât timp vor fi în viaţă pentru a respinge ocupanţii ruşi, au declarat comandatul Batalionului Azov, Denis Prokopenko, şi comandatul său adjunct, Sviatoslav Kalina Palamar, în cadrul unei conferinţe de presă în format online, relatează CNN.
Palamar a mai afirmat că nu poate confirma dacă toţi civilii au fost evacuaţi de la faţa locului, potrivit afirmaţiilor făcute sămbătă, potrivit BBC. Cei doi oficiali ucraineni au mai menţionat că forţele ruse au continuat să bombardeze oţelăria Azovstal din Mariupol şi încearcă să atace oţelăria.
UPDATE 21.00
Obuze rusești au lovit rafinăria de petrol Lîsîceansk din estul țării, a scris pe Telegram guvernatorul regiunii Lugansk, Serhiy Haidai.
Incendiul nu poate fi stins din cauza bombardamentelor, a adăugat oficialul ucrainean. „Salvatorii au încercat să stingă focul, dar rușii folosesc în continuare artileria, iar pompierii au fost nevoiți să oprească și să părăsească zona de pericol. Stingerea este imposibilă. Bombardamentele continuă”, a indicat guvernatorul.
Potrivit lui Gaidai, dacă incendiul nu este stins, există riscul ca incendiul să se extindă și să explodeze rezervoarele adiacente.
UPDATE 17.45
Dificultăţile de comandă şi control, precum şi performanţa slăbită a forţelor ruse în războiul provocat în Ucraina a atras numeroşi comandanţi ruşi pe câmpul de luptă, a anunţat Ministerul britanic al Apărării în ultimul său raport zilnic. Se estimează că cel puţin şapte generali ruşi au fost ucişi în Ucraina, o cifră extraordinar de mare pentru orice armată, relatează BBC.
”Dificultăţile de comandă şi control, precum şi performanţa slăbită a Rusiei pe linia frontului, au atras comandanţii superiori pe câmpul de luptă, fiind probabil să preia conducerea personală a operaţiunilor”, se arată în comunicatul Ministerului britanic al Apărării.
Potrivit Ministerului britanic al Apărării, comandanţii ruşi rareori deleagă autoritatea operaţională subordonaţilor, care la rândul lor nu dobândesc experienţa necesară pentru a conduce trupele.
UPDATE 16.20
Flota rusă se clatină sub loviturile Ucrainei. În cursul serii au apărut imagini legată de modul în care este distrusă o navă rapidă de debarcare aflată la mal, dar și bombardamente asupra pozițiilor rusești de pe insula Șerpilor.
Ținta este o navă rapidă de debarcare Project 11770E Serna, de circa 25 de metri lungime ce poate transporta 45 de tone.
UPDATE 15.40
Preşedinta Bundestagului, Parlamentul Germaniei, Baerbel Bas, a sosit, duminică, la Kiev pentru a comemora victimele celui de-al Doilea Război Mondial şi pentru a purta discuţii politice, a anunţat un oficial al Bundestagului pe contul de Twitter.
Enrico Brissa, şeful de protocol al Bundestagului, a postat pe Twitter imagini cu Baerbel în timpul călătoriei cu trenul spre Kiev şi de la întâlnirea cu premierul ucrainean Denîs Şmîhal, conform news.ro.
UPDATE 13.00
Militarii ucraineni din interiorul oţelăriei Azovstal, din oraşul portuar Mariupol (sud-estul Ucrainei) asediat de forţele Moscovei, continuă să reziste atacurilor ruseşti după ce sâmbătă s-a reuşit evacuarea tuturor femeilor, copiilor şi vârstnicilor care îşi găsiseră refugiu în acest uriaş complex industrial, informează duminică portalul Ukrinform.
Trupele ruse şi-au intensificat în ultimele ore atacurile asupra combinatului siderurgic însă, spun surse ucrainene, în timpul nopţii militarii ucraineni au reuşit să le respingă din nou.
De când vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a informat sâmbătă că s-a încheiat evacuarea civililor refugiaţi la Azovstal, există temerea că trupele ruse vor da asaltul final cu scopul – potrivit Kievului – de a organiza o defilare în Mariupol care să coincidă cu Ziua Victoriei asupra Germaniei naziste, care va fi marcată luni, 9 mai.
UPDATE 11.10
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că aproape 200 de situri de patrimoniu cultural au fost lovite în ţara sa de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu două luni şi jumătate, transmite duminică dpa.
„Până la 7 mai, armata rusă a distrus sau avariat deja aproape 200 de situri de patrimoniu cultural”, a apreciat Zelenski într-un mesaj video difuzat sâmbătă seara la Kiev.
Printre acestea se numără muzeul dedicat poetului şi filosofului Grigorii Skovoroda din regiunea Harkov, care a fost lovit de o rachetă cu o noapte în urmă, a spus Zelenski.
„Din nefericire, răul tinde să se întoarcă acolo unde oamenii nu respectă drepturile altor oameni, dispreţuiesc legea şi distrug cultura. (…) Este exact ceea ce s-a întâmplat cu statul rus. De aceea noi toţi trebuie să ne apărăm acum. Să ne apărăm oamenii, oraşele şi chiar muzeele, care devin ţinte ale atacurilor ruse cu rachetă”, a explicat şeful statului ucrainean.
UPDATE 10.20
Rusia pierde cel mai modern tip de tanc, pe fronturile din Ucraina. Mândria armatei rusești, blindatul T-90M, cunoscut sub numele de „Prorîv” (Spărgătorul), este cel mai performant vehicul militar rusesc și a intrat în dotarea armatei ruse în primăvara anului 2020, potrivit 19fortyfive.com.
Tancul are un blindaj îmbunătățit, un nou model de tun şi sisteme moderne de navigare prin satelit. Ofiţerii britanici de informaţii militare atrag atenţia că, în ciuda blindajului superior, destinat special a face faţă celor mai moderne arme antitanc, tancul T-90M rămâne vulnerabil pe câmpul de luptă, dacă nu beneficiază de sprijinul altor unităţi.
UPDATE 9.35
Doi oameni au fost ucişi în urma bombardării de către ruşi a unei şcoli din satul ucrainean Bilogorivka, dar există temerea că circa 60 de persoane prinse sub dărâmături şi-ar fi pierdut la rândul lor viaţa, a declarat duminică guvernatorul regiunii Lugansk (est), Serhii Gaidai, transmite Reuters.
Gaidai a declarat că forţele ruse au lansat un atac aerian sâmbătă după-amiază asupra şcolii în care se adăposteau circa 90 de persoane, provocând un incendiu care a cuprins clădirea. Treizeci de oameni au fost salvaţi.
„Incendiul a fost stins după aproape patru ore, apoi molozul a fost îndepărtat şi, din nefericire, cadavrele a două persoane au fost găsite. Probabil că toţi cei 60 de oameni aflaţi încă sub dărâmături au murit”, a scris Gaidai pe canalul său de Telegram.
Potrivit Agerpres, Bilogorivka este un sat situat la circa 10 kilometri vest de Lîsîceansk, bombardat din greu de forţele ruse.
_____________________________________________________________________________
Ştiri iniţială
Comandantul Brigăzii 36 de Puşcaşi Marini ai Forţelor armate ucrainene (FAU), Serhii Volinski, unul dintre cei circa o mie de militari ucraineni care s-au refugiat în interiorul oţelăriei Azovstal, din Mariupol, singurii rămaşi în oraşul din sud-estul Ucrainei după evacuarea ultimilor civili de aici, a lansat un nou apel la ajutor la câteva ore după plecarea ultimilor noncombatanţi.
Volinski a declarat că oamenii săi nu pot decât să spere la un miracol, „că o putere superioară va găsi o cale să ne salveze!” Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că ar trebui să aibă loc negocieri care să permită ultimilor militari ucraineni baricadaţi în oţelărie – unde se află de săptămâni bune – să plece de acolo, însă Moscova nu a dat niciun semn că ar fi de acord cu astfel de negocieri.
Potrivit Agerpres, Volinski a scris că trei dintre militarii săi au murit şi şase au fost răniţi sâmbătă, în timpul operaţiunilor de evacuare a civililor.
„Pare că am nimerit într-un reality show din Iad în care noi, soldaţii, luptăm pentru vieţile noastre şi întreaga lume urmăreşte acest episod interesant”, s-a plâns Volinski. „Durere, suferinţă, foame, nefericire, lacrimi, temeri, moarte. Este totul real”, a adăugat el, postând şi o fotografie cu el, în care apare nebărbierit, cu ochii înceţoşaţi şi cu o aparentă rană la nas.
