UPDATE 16:20
Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins raportul Inspecției Judiciare, conform postului de televiziune Antena3.
–––––––––––––
Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, ar putea afla miercuri decizia procurorilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ancheta disciplinară a Inspecţiei Judiciare, deschisă după ce aceasta a refuzat să se prezinte în comisia parlamentară.
Raportul Inspecţiei a fost transmis Secţiei pentru Procurori a CSM.
„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA”) pentru manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din Legea nr. 303/2004. În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul şef al DNA a încălcat dispoziţiile explicite ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611 din 03 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta în faţa Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din anul 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei”, a transmis Inspecţia Judiciară, la acea vreme, printr-un comunicat de presă.
Reamintim că Laura Codruţa Kovesi a fost revocată din funcţia de procuror şef al DNA, printr-un decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis.
