UPDATE 14:40
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa Biroului Politic Naţional, că PNL va susţine menţinerea cotei unice de impozitare, astfel încât să putem să asigurăm stabilitatea şi predictibilitatea mediului de afaceri şi nu va susţine suprataxarea, dar că a votat eliminarea excepţiilor, în ceea ce priveşte fiscalitatea, în conformitate cu PNRR.
„Am decis ca în ceea ce priveşte fiscalitatea, PNL va susţine menţinerea cotei unice de impozitare, astfel încât să putem să asigurăm stabilitatea şi predictibilitatea mediului de afaceri. Nu vom susţine suprataxarea, pentru a putea, în felul acesta, să asigurăm protecţia locurilor de muncă şi să putem să gestionăm astfel încât să nu crească preţul la bunuri şi servicii”, a spus Ciucă.
El a precizat că PNL a mai decis, prin vot, în şedinţa conducerii, eliminarea excepţiilor, în ceea ce priveşte fiscalitatea, în conformitate cu PNRR.
„Ne gândim la eliminarea facilităţilor fiscale pentru băuturile carbogazoase pe bază de zahăr şi ne gândim creşterea impozitului la jocurile de noroc. Desigur mai este o serie întreagă de elemente tehnice care urmează să fie stabilite de către tehnicienii Ministerului de Finanţe”, a precizat Ciucă.
UPDATE 13:25
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, le-a prezentat celor prezenți la ședință și măsurile fiscale care au fost agreate în coaliţie. Astfel, potrivit unor surse politice, Ciucă le-a transmis colegilor din partid că în coaliţie s-a aprobat eliminarea unor excepţii din Codul Fiscal, necesare pentru ajustarea fiscală. Astfel, s-a convenit mărirea accizelor la alcool şi tutun, TVA de 19% pentru băuturile cu zahăr şi impozit de 40% pentru jocurile de noroc. De asemenea, o măsură pe care s-a ajuns la un acord este scutirea de impozit pentru salariile din agricultură şi construcţii, prin scăderea pragului de la 30.000 la 10.000 de lei.
O altă măsură este creşterea impozitării dividendelor de la 5% la 8%, inclusiv pentru companiile de stat. PSD propusese, în coaliţie, un impozit între 10 şi 16 la sută pentru impozitarea dividendelor. Nicolae Ciucă a spus în şedinţă că PNL nu sustine si nu va fi de acord cu introducerea de taxe suplimentare, astfel că ideea PSD privind taxa de solidaritate nu se va aplica.
Preşedintele PNL le-a spus colegilor că Guvernul va încerca să atragă investitori, în condiţiile în care investiţiile directe au crescut cu 34%.
UPDATE 12:55
Surse liberale prezente la ședință au precizat pentru PS News că premierul Nicolae Ciucă le-a transmis celor prezenți că evaluarea miniștrilor „e în plină desfășurare” și se va încheia în următoarele zile.
Deși premierul nu a precizat dacă va exista sau nu o remaniere, potrivit unor surse din PNL și PSD există portofolii la care se dorește o schimbare. Așa cum PS News a scris AICI, la vârful Partidului Social Democrat (PSD) sunt în această perioadă discuții privind o mutare a Ministerului Apărării de la PSD la PNL și preluarea de către social-democrați a Ministerului Energiei, portofoliu deținut în prezent de liberalul Virgil Popescu.
Social-democrații susțin că actualul ministru al Apărării, Vasile Dîncu, „este prea independent”, acesta fiind și motivul pentru care și-ar dori schimbarea portofoliului. De altfel, sursele citate susțin că fostul premier al României, Mihai Tudose, și-ar dori postul de ministru al Energiei. De cealaltă parte, prin această mutare, Ministerul Apărării ar putea fi condus de un liberal apropiat de Nicolae Ciucă.
Și la UDMR ar putea interveni o schimbare la portofoliul Sporturilor, unde titular este Eduard Novak, potrivit surselor citate.
Amintim că premierul Nicolae Ciucă a anunțat la sfârșitul lunii mai că, deși se împlinesc 6 luni de Guvernare, la nivelul Coaliției s-a decis să nu se facă un bilanț, așa cum era asumat, ci să se amâne acest moment pentru sfârșitul lunii iunie.
„Ne aflăm în plin proces de finalizare a jaloanelor și țintelor asumate pentru trimestrul al doilea si practic primul semestru al acestui an și am convenit la nivelul Coaliției ca procesul de evaluare pe care-l asumasem pentru primele 6 luni de Guvernare să fie prelungit până la finele lunii iunie, când fiecare dintre ministerele coordonatoare de reforme vor trebui să-și îndeplinească obiectivele asumate, exact cum sunt ele prevăzute în documentele formale.”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Totodată, șeful Executivului a atenționat miniștrii că mai sunt de efectuat anumite demersuri de făcut pentru prima cerere de finanțare.
„Aici vă rog să acordați atenția cuvenită pentru că așa cum a rezultat din ultima întâlnire a Comitetului interministerial sunt în curs de derulare o serie de demersuri prin care până la sfârșitul acestei luni să înaintăm prima cerere de finanțare. Practic săptămâna viitoare MIPE va transmite cererea către Bruxelles, asta pe de o parte. De cealaltă parte, până la sfârșitul lunii iunie avem obligația să finalizăm cele 58 de apeluri din 69. Ca atare este foarte important și de aceea am amânat această evaluare pt finele lunii iunie pentru ca evaluarea va depinde de îndeplinirea acestui obiectiv de finalizare a celor 58 de apeluri”, a declarat Ciucă.
–––––––––––––-
Liderii liberali se vor reuni, luni, ora 11:00, într-o ședință a BPN, au precizat surse politice pentru PS News. Aceleași surse susțin că liberalii vor să discute despre măsurile economice pregătite de către coaliția de guvernare, precum și despre strategia pe care o vor adopta în disputele cu PSD.
Astfel, este de așteptat ca Nicolae Ciucă să aibă luni un mandat oficial să se opună impozitului progresiv dorit de PSD și să susțină menținerea cotei unice.
Amintim că președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că pensiile speciale ar trebuie impozitate progresiv în funcție de venit. Acesta a mai spus că s-a „săturat la fiecare discuție să apară tot felul de tiriplici care vin și-și dau cu părerea după ce au distrus România și să spună ce se întâmplă și cum creionează ei viitorul luminos și cât de bună este cota unică”.
„Ne dorim o societate normală, justă, sau vom continua să fim pompierii de serviciu. Eu și PSD nu ne dorim. Sau să facem parte dintr-o coaliție în care venim cu programe pe termen scurt, mediu și pe termen lung, ceva predictibil și discutat cu toată lumea, fără să impunem noi PSD sau PNL ceva. M-am săturat. S-au rezolvat pensiile speciale în 30 de zile. Eu n-am pensie specială. Cred că în zona de pensii speciale trebuie venită cu o impozitare progresivă în funcție de venit și să închidem acest subiect în România. M-am săturat la fiecare discuție să apară tot felul de tiriplici care vin și-și dau cu părerea după ce au distrus România și să spună ce se întâmplă și cum creionează ei viitorul luminos și cât de bună este cota unică, care nu mai există în România. E o mutație cu excepții.
Invit pe toți partenerii, să ne așezăm la masă cu toți specialiștii, cu ministrul Finanțelor. Este timp. Stăm o săptămână dacă este nevoie, 12 ore pe zi și închidem și ieșim cu ceva. Ce facem pe termen scurt, ce facem pe termen mediu și cum va arăta România în viitor. Nu sunt pompier de serviciu. Am fost pompier după două guvernări de dreapta dezastruoase. Domnul ministru al Finanțelor are deja o propunere pe care o va face în coaliție.
Sunt ferm convins în continuare că nu vorbim de o rupere a coaliției. Sunt ferm convins că trebuie să fim mai atenți la anumite declarații și să ne reașezăm la masă și să venim cu cele mai bune soluții așteptate de români”, a declarat Marcel Ciolacu, la sediul PSD.
Cîțu: PNL poate să scadă taxele și să crească veniturile la buget. Garantez cu mandatele pe masă
Președintele Senatului, Florin Cîțu, a scris, în urmă cu câteva zile, pe Instagram, că lansează „o provocare pentru Marcel Ciolacu”. „Să scazi taxele și totuși să crești veniturile la buget ca procent din PIB așa cum am făcut noi liberalii în 2020 și 2021. PNL poate. Garantez. Cu mandatele pe masă?”, era mesajul lui Cîțu.
Partidul Social Democrat a propus un nou sistem fiscal, „bazat pe echitate și solidaritate socială”. Acestea includ supraimpozitarea salariilor mari și a pensiilor speciale, deduceri fiscale pentru salariile mici și o contribuție pentru sănătate și educație din partea firmelor mari.
Politica fiscală nu se face ca la „piaţă”, cu „ţopăieli fiscale”, aşa cum au făcut „Dragnea şi Ponta şi au distrus economia”, ci cu strategie şi viziune pe termen lung, a declarat preşedintele Senatului, Florin Cîţu. El a criticat propunerile venite dinspre PSD, dar și lipsa unui plan pentru reducerea inflației.
Premierul Nicolae Ciucă a dat o replică dură propunerilor PSD privind politica fiscală, spunând că astfel de măsuri luate acum ar putea aduce, „într-un an sau doi, probleme de două ori mai mari”. Șeful guvernului arăta și că unele propuneri ar putea fi neconstituționale și declară că PNL nu va susține „măsuri neconstituționale, impozite peste noapte, taxe și poveri pe companii și mediul de afaceri”. PSD a anunțat vineri că în Coaliție s-a convenit aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei și le-a cerut partenerilor de guvernare să accepte și celelalte măsuri propuse, printre care impozitarea salariilor mari din sistemul bugetar și a pensiilor speciale.
