UPDATE 18:35
Soluţionarea posibilităţii sărbătoririi Paştelui la aceeaşi dată în toată lumea creştină rămâne una de unitate inter-bisericească, afirmă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
Reacţia oficialului BOR survine exprimării în spaţiul public de către „mai mulţi intelectuali creştini, real şi onest implicaţi în viaţa Bisericii”, a unei propuneri legată de discutarea la nivel sinodal „pe marginea problemei sărbătoririi Paştelui la o dată comună în toată lumea creştină”.
„Posibilitatea şi dorinţa sărbătoririi Paştelui la aceeaşi dată în toată lumea creştină au raţiuni şi justificări depline, rămânând un ideal absolut dezirabil, aşa cum este şi firesc, aşa cum a fost şi dorinţa constantă a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii creştine primare. Soluţionarea acestei probleme, care NU este una de natură dogmatică, ci una de unitate inter-bisericească, presupune reînceperea unor consultări între Bisericile Ortodoxe şi decizia unui viitor şi necesar Sinod pan-ortodox”, precizează Vasile Bănescu, potrivit agerpres.
El menţionează că aceste discuţii s-au purtat „frecvent şi intens” de-a lungul timpului, inclusiv de-a lungul secolului trecut.
„Aşa cum se ştie, BOR a adoptat calendarul îndreptat (corectat) de la data de 1 octombrie 1924. Nu toate Bisericile Ortodoxe au făcut-o însă (Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă a Georgiei şi Biserica Ortodoxă din Macedonia). Ceea ce ridică, desigur, o întrebare: în ce constă concret valoarea fidelităţii faţă de un calendar dovedit ştiinţific ca (actualmente) eronat (rămas în urmă cu 13 zile)? Ceea ce constituie şi cauza majoră a problemei sărbătoririi Paştelui la o dată diferită în lumea creştină apuseană şi răsăriteană”, arată Bănescu.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei afirmă că „raţiunea pentru care Bisericile Ortodoxe care au adoptat în mod firesc calendarul corectat au decis totuşi (în 1927) să sărbătorească în continuare (doar) Paştele împreună cu celelalte Biserici refractare la această îndreptare calendaristică a fost şi este încă păstrarea unităţii ortodoxe în jurul celei mai importante sărbători creştine: Învierea Domnului”.
„Este vorba despre o foarte veche discuţie, ale cărei rădăcini coboară chiar înainte de secolul IV, când a avut loc primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325) şi care implică în mod normal un acord general. Criteriile fixate la Sinodul de la Niceea din anul 325 pentru calcularea datei Paştilor sunt următoarele: 1. Paştele se va serba întotdeauna duminica (ziua Învierii Domnului); 2. Această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară (20 martie); 3. Când 14 Nisan (din calendarul iudaic) sau prima lună plină de după echinocţiul de primăvară cade duminica, Paştele creştin va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paştele iudaic, dar nici înaintea acestuia”, mai precizează Vasile Bănescu.
————-
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, susţine că Paştele adevărat este acolo unde se află Sfânta Lumină, adică la ortodocşi, precizând că la catolicii aceasta nu există. El a menţionat că nu vrea să îi judece pe catolici, doar îi compătimeşte, comentând astfel propunerea fostului ministru de externe, Teodor Baconschi, ca Biserica Ortodoxă Română să celebreze Paştele odată cu catolicii şi protestanţii.
Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, în legătură cu afirmaţia fostului ministru de externe Teodor Baconschi potrivit căreia ortodocşii ar trebui să celebreze Paştele în aceeaşi zi cu catolicii şi protestanţii.
„Cred că nu ştie ce spune. Noi respectăm toate cele trei condiţii de la Sinodul I Ecumenic înscrise într-un canon al sărbătoririi Paştelui. Adică să fie după echinocţiul de primăvară, după Paştele evreilor şi după Lună plină. Dacă una din aceste condiţii nu se împlinesc, se amână o lună ca să fie toate împlinite. De aceea, perioada la care variază data Paştelui este de 5 săptămâni. Catolicii, în primul rând, au uneori Paştele înainte de Paştele evreilor. Adevărat este că noi sărbătorim Paştele după calendarul neîndreptat, că aşa a hotărât Sinodul de la 1923 de la Constantinopol, când s-a îndreptat calendarul în partea de răsărit. În partea de apus, a îndreptat calendarul în secolul al XVII-lea”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului, potrivit news.ro.
El a precizat că Paştele adevărat este acolo unde vine Sfânta Lumină.
„Dar acolo este Paştele adevărat unde vine Sfânta Lumină. Au catolicii Sfântă Lumină? N-au. Alţii? N-au. Toţi se adună la lumina ortodocşilor şi strigă adevărata lumină a ortodocşilor. Dar nu îndrăznesc să vină, că e greu la ortodocşi, că sunt posturi mari, aspre, metanii, rânduieli de slujbă mai lungi. Le place să proclame într-un cuvânt. Dar e greu să ţii rânduiala, căci cere jertfă multă”, a mai declarat ÎPS Teodosie.
Întrebat cum procedează catolicii de Paşte, Arhiepiscopul Tomisului a răspuns: „Totul este simbol. Au lumină materială, Lumina care coboară la noi e realitatea, nu-i simbol. În sfârşit, nu vreau să-i judec, că nu-i treaba mea doar îi compătimesc”.
Fostul ministru de externe Teodor Baconschi a afirmat într-o postare pe pagina sa de Facebook, că ortodocşii ar trebui să celebreze Paştele odată cu catolicii şi protestanţii.
„Decalajul pascal dintre ortodocşi şi restul lumii creştine pare o relicvă a Războiului rece. Popoarele ortodoxe, eliberate de comunism, au tot cerut ierarhiilor sincronizarea calendarului, fără rezultat. Culmea e că BOR nu e pe stil vechi, deci ar putea celebra Paştele odată cu catolicii şi protestanţii (cum fac ortodocşii din Finlanda şi Estonia). Cu toate astea, mergem cu ruşii – şi calendarul lor iulian, neîndreptat. Adică taman cu cei care au sabotat unitatea panortodoxă atât prin războiul inter-ortodox din Ucraina, cât şi prin neparticiparea arogantă la Sinodul din Creta (2016)”, a transmis Teodor Baconschi, fost ambasador al României la Vatican.
La rândul său, Adrian Papahagi a scris pe Facebook: „După Paşti, voi iniţia un amplu demers naţional, solicitând Adunării Naţionale Bisericeşti şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să calculeze data Paştilor pe calendarul gregorian (de care oricum ţine seama Crăciunul), astfel încât să sărbătorim Învierea alături de toată creştinătatea apuseană (incluzându-i aici, de pildă, pe ortodocşii finlandezi), şi alături de concetăţenii noştri catolici sau protestanţi, fie ei maghiari, saşi, români sau orice. Acest decalaj de calendar e foarte supărător şi pentru milioanele de români care locuiesc în Occident, dar nu pot beneficia de zilele libere acordate de statele de reşedinţă, pentru a sărbători Paştele alături de rudele din ţară, şi trebuie să-şi ia zile suplimentare de concediu. N-au decât să ne urmeze exemplul şi grecii, bulgarii şi ceilalţi, dacă vor comuniune”.
