Skip to content
Politică

UPDATE Un senator din prima linie a PSD ar fi implicat/ Procurorii DNA iau cu asalt sediul unui Consiliu Județean condus de un important lider social-democrat

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție iau cu asalt încă un sediu de Consiliu Județean condus de un important lider social-democrat.

Astfel, joi dimineaţă, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, au descins la sediul Consiliului Judeţean Suceava, unde efectuează o serie de percheziţii și sunt vizate mai multe birouri, inclusiv cel al preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, care, potrivit unor surse, nu este în instituţie, fiind plecat la Bucureşti, notează monitorulsv.ro.

Procurorii verifică achiziţiile de la această instituţie, inclusiv de la direcţia de drumuri judeţene din cadrul instituţiei, mai precizează sursa citată.

Totodată, se pare că  in dosar ar fi vizat de luare de mita si senatorul PSD Ovidiu Donțu, care ar fi primit mita pentru a interveni in favoarea unei firme direct interesate de castigarea unui contract. Ovidiu Dontu este unul dintre principalii promotori ai modificarilor la Codul Penal si Codul de Procedura Penala care se discuta zilele acestea in Parlament, potrivit ziare.com.

Redăm comunicatul DNA:

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2003-2015.

În cursul zilei de 07 mai 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 12 locații situate în municipiul București și județele Suceava, Botoșani și Iași, din care patru sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *