Skip to content
Internațional

UPDATE VIDEO A cincea zi de război! Explozii puternice la Kiev. Pentagon: 75% din trupele ruse, angrenate în lupte în Ucraina. Biden: SUA şi aliaţii săi vor continua să ofere sprijin Ucrainei

bbc.com

UPDATE, LUNI, ORA 23:50

Departamentul de Apărare al SUA afirmă, luni, că aproape 75% din forţele ruseşti dislocate la graniţele Ucrainei se află acum în interiorul ţării, transmite BBC. Cea mai mare parte a trupelor se află în prezent la aproximativ 25 km de capitala Kiev, un avans de aproximativ 5 km faţă de duminică. În ciuda luptelor acerbe care s-au dus în ultimele zile, soldaţii nu au capturat încă două oraşe cheie – Harkov şi Mariupol.

Potrivit oficialilor occidentali, trupele ruseşti nu fac progresele pe care le-au planificat din cauza problemelor logistice şi a rezistenţei acerbe a luptătorilor ucraineni. ”Ei folosesc aproape tot ce au în arsenalul lor, de la arme de calibru mic (…) până la rachete aeriene, pentru a încerca să-i încetinească pe ruşi”, a spus un înalt oficial al Pentagonului. Acesta a precizat că SUA nu au văzut încă mişcări specifice după anunţul preşedintelui Putin cu privire la plasarea în alertă a forţei nucleare ruse.

UPDATE, LUNI, ORA 23:30

Preşedintele american Joe Biden a declarat, luni seară, că SUA şi aliaţii săi vor continua să ofere sprijin Ucrainei şi şi-a reafirmat disponibilitatea de a impune noi sancţiuni Rusiei.

„Am vorbit astăzi cu aliaţii şi partenerii pentru a discuta despre războiul neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei. Continuăm să acordăm sprijin pentru poporul ucrainean, în timp ce acesta îşi apără ţara şi ne afirmăm disponibilitatea de a continua să impunem costuri severe Rusiei dacă situaţia nu se detensionează”, a scris Biden pe Twitter.

UPDATE, LUNI, ORA 23:30

Amnesty International denunţă folosirea în Ucraina a unor bombe cu submuniţie – care au ucis civili, inclusiv un copil – şi îndeamnă ca acest lucru să fie anchetat drept ”crimă de război”. Potrivit acestui ONG cu sediul la Londra, o grădiniţă în care s-au refugiat civili, la Ohtîrka, în nord-estul Ucrainei, a fost atinsă vineri de acest armament interzis în 2010 printr-o Convenţie internaţională – pe care nici Moscova şi nici Kievul nu au semnat-o.

Trri civili – inclusiv un copil – au fost ucişi, iar alt copil a fost rănit, a acuzat duminică, într-un comunicat, Amnesty International. Organizaţia nonguvernamentală (ONG) acuză că ”atacul pare că a fost comis de către forţe ruse, care operau în apropiere şi care obişnuiesc să folosească armament cu submuniţie în zone populate”.

Amnesty International se bazează pe imagini filmate la faţa locului cu o dronă,care arată că armament cu submuniţie a atins cel puţin în şapte locuri clădirea şi împrejurimile. ONG-ul a procurat 65 de fotografii şi înregistrări video suplimentare de la o sursă locală.

UPDATE, LUNI, ORA 22:50

Hlib, un tânăr grafician din Ucraina, a dezvăluit pentru News.ro cum se duc luptele la periferia oraşului Harkov. ”În urmă cu 20 de minute am sunat-o pe mama şi am întrebat-o ce se întâmplă, a spus că este ok, dar la 800 de metri de ea au fost bombardamente. Au fost mai puţini răniţi în primul bombardament decât în al doilea. Al doilea a fost mai aproape de centru, districtului i se spune Pavlovo Pole, este mai mult un centru de business, cu clădiri de biroruri. Sper că cei mai mulţi dintre ei au fost în subsoluri, sper.

În grupurile noastre se vorbeşte despre faptul că ar fi deja foarte mulţ răniţi dar şi 20 de morţi, dar asta nu este o cifră oficială”, a mai povestit tânărul.

UPDATE, LUNI, ORA 21:40

Un bărbat israelian a fost ucis în Ucraina, luni, în timp ce conducea un vehicul într-un convoi care se îndrepta spre graniţa cu Republica Moldova, a anunţat Ministerul de Externe al Israelului, fără a preciza cine l-a împuşcat pe bărbat, relatează Reuters.

UPDATE, LUNI, ORA 21:10

Un primar și alți oficiali ucraineni au fost arestați luni pentru „înaltă trădare”. Ei sunt bănuiți că au negociat cu armata rusă, potrivit guvernatorului provinciei.

Publicațiile Pravda și The Kyiv Independent au scris că primarul orașului ucrainean Pivdenne (regiunea Harkov), Oleksandr Briukhanov, a fost reținut în urma unei „operațiuni militare speciale”. A mai fost arestat, printre alții, șeful poliției din oraș. „Aviz celor care încă nu au înțeles că avem de dus un război și nu ne putem permite să negociem cu inamicul”, au spus autoritățile ucrainene.

UPDATE, LUNI, ORA 20:30

Imagini satelitare ale societăţii Maxar surprindeau luni seara mai multe coloane de blindate ruseşti îndreptându-se către Kiev, relatează AFP.

UPDATE, LUNI, ORA 19:40

Mai multe explozii puternice s-au auzit la Kiev luni după-amiază. Detonările s-au petrecut la estul capitalei ucrainene. Exploziile au fost urmate de pornirea sirenelor în tot orașul. Explozii au fost auzite și luni dimineaţa în Kiev dar şi în Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina. Zeci de persoane au murit luni şi alte sute au fost rănite în atacul din Harkov, aflat la 35 de kilometri distanţă de frontiera cu Rusia, a denunţat consilierul Ministerului ucrainean de Interne, Anton Gherascenko.

UPDATE, LUNI, ORA 17:18

Președintele Vladimir Putin a ”confirmat disponibilitatea de a se angaja” să oprească atacurile împotriva civililor și să securizeze principalele durmuri din Ucraina, după o discuție cu omologul său francez Emmanuel Macron, potrivit Palatului Elysee, relatează AFP.

UPDATE, LUNI, ORA 17:00

Cel puțin unsprezece oameni au fost uciși în bombardamentele rusești asupra cartierelor de blocuri din Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei la granița cu Rusia, a anunțat luni guvernatorul regional, spunând că se teme că sunt „zeci de morți”. „Inamicul rus bombardează zone rezidențiale”, a scris guvernatorul regional Oleg Sinegoubov pe rețelele de socializare. „Din cauza acestor atentate, care sunt încă în desfășurare, nu putem apela la serviciile de salvare (…) În prezent, sunt 11 morți și zeci de răniți”, a adăugat el.

UPDATE, LUNI, ORA 16:00

Ucraina a cerut luni o anchetă ONU privind posibile crime de război comise de Rusia în timpul invaziei sale militare, relatează Reuters.

UPDATE, LUNI, ORA 15:30

Rusia și-a închis spațiul aerian pentru 36 de țări, transmite agenția de presă de stat rusă Tass, potrivit The Guardian. Printre țările cărora li se interzice utilizarea spațiului aerian rusesc se numără Regatul Unit, Germania, Franța, Italia și Canada.

UPDATE, LUNI, ORA 14:00

Zeci de oameni au fost uciși în bombardamentele din Harkov, a precizat consilierul ministrului ucrainean de interne citat de Reuters.

„Harkiv tocmai ce a fost lovit masiv de rachete. Zeci de morți și sute de răniți”.

UPDATE, LUNI, ORA 13:00

În timp ce au loc negocieri pentru încetarea focului, orașul Harkov este bombardat intens de artileria rusă. Potrivit unor imagini distribuite pe rețele sociale, sunt vizate obiective civile.

UPDATE, LUNI, ORA 08.58 Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei a raportat că 352 de civili au fost ucişi, printre care 14 copii, de când Rusia şi-a început atacul, joia trecută, la primele ore ale dimineţii. Alte 1.684 de persoane, inclusiv 116 copii, au fost răniţi, potrivit ministerului. Armata Ucrainei a transmis însă că pierderile Rusiei sunt serioase, bilanțul total ajungând la 4.500 de soldați morți. UPDATE, LUNI, ORA 08.15 Armata ucraineană spune că a reușit să respingă mai multe atacuri în împrejurimile capitalei. „Am arătat că putem să ne protejăm țara în fața oaspeților neinvitați”, a declarat comandantul forțelor armate, generalul colonel Alexander Syrsky într-o declarație de presă dată publicității în zorii zilei de luni și citată de BBC. Între timp, înregistrări video surprind clădiri în flăcări în Chernihiv, după atacul cu rachete lansate de trupele ruse. Explozii au fost înregistrate și în Harkov, scena unor lupte intensificate ca urmare a asaltului rusesc. Armata ucraineană a reușit însă să restabilească controlul asupra cel de-al doilea mare oraș al țării. UPDATE, LUNI, ORA 06.41 Explozii au fost auzite luni dimineaţa în capitala ucraineană Kiev şi în Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, a anunţat serviciul de stat pentru comunicaţii speciale şi protecţia informaţiilor, transmite Reuters. În Kiev a fost linişte timp de câteva ore înaintea acestor explozii, a anunţat sursa ucraineană citată, într-o scurtă comunicare pe Telegram. Imagini din satelit arată un convoi rusesc deplasându-se în direcţia Kievului şi aflându-se la aproximativ 64 km de capitala ucraineană. Imaginile prezentate de compania Maxar Technologies Inc arată o coloană de sute de vehicule militare care se întinde pe mai mult de 5 km. În convoi ar fi cisterne cu combustibil, materiale de logistică şi vehicule blindate. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 21.50 Statul Major al Forțelor Armate Ucrainene precizează duminică seara că recruții forțelor armate ruse din regiunea Cernihiv sunt gata să depună armele și să se predea, informează NEXTA. „Sute de unități de mașini blindate și tancuri în toată Ucraina au fost abandonate de-a lungul drumurilor”, transmite Statul Major al Forțelor Armate Ucrainene.

UPDATE, DUMINICĂ, ORA 21.40 Bilanţul atacurilor armatei ruse a ajuns la 210 morţi şi peste 1.100 de răniţi în Ucraina, anunţă autorităţile de la Kiev, în timp ce Moscova a recunoscut astăzi, pentru prima dată, că a pierdut militari în confruntările militare. „În patru zile de război au murit 210 ucraineni, iar peste 1.100 au fost răniţi”, a declarat duminică seară Lyudmila Denisova, comisarul pentru Drepturile Omului al Parlamentului de la Kiev, conform agenţiei Ukrinform. Bilanţul anunţat anterior era de 198 de morţi şi peste 1.000 de răniţi. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 21.30 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că nu se așteaptă la mare lucru de la întâlnirea dintre delegațiile ucraineană și rusă de luni. „Voi spune sincer, ca întotdeauna: nu prea cred în rezultatul acestei întâlniri, dar lăsați-i să încerce. Pentru ca niciun cetățean al Ucrainei să nu se îndoiască că eu, în calitate de președinte, nu am încercat să opresc războiul când a existat chiar o șansă mică”, a spus Zelenski. „Și în timp ce băieții noștri sunt acolo (delegația ucraineană – n.red.), președintele este aici, șeful de stat major este aici, primul-ministru este aici, armata este aici, comandantul șef este aici. Ne vom apăra cu toții statul și granițele noastre”, a adăugat el. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 21.20 Ukraine International Airlines (UIA) a prelungit suspendarea zborurilor sale regulate şi charter până la 23 martie, din cauza închiderii spaţiului aerian ucrainean pentru utilizatorii civili, conform unui anunţ făcut duminică, relatează Reuters. Cea mai mare companie aeriană a Ucrainei a încetat să mai opereze servicii pe 24 februarie, după ce Rusia a invadat Ucraina, vizând aeroporturile şi alte infrastructuri critice şi determinând guvernul de la Kiev să introducă legea marţială şi să închidă spaţiul aerian. În prezent, pasagerii zborurilor anulate pot solicita o schimbare gratuită a datei zborului pentru un bilet nefolosit”, a precizat UIA într-un comunicat. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 20.15 Într-un interviu acordat duminică The Associated Press, după o noapte istovitoare de atacuri rusești la periferia orașului, primarul capitalei Kiev, Vitali Klitschko, a avertizat cănu mai pot fi folosite planuri de evacuare a civililor dacă trupele ruse reușesc să cucerească oraşul. „În acest moment suntem încercuiți”, a spus el. Când trupele ruse au invadat Ucraina joi, orașul de 2,8 milioane de locuitori a reacționat inițial cu îngrijorare, dar și cu o măsură de stăpânire pe sine. Cu toate acestea, nervii au început să se destrame când magazinele alimentare au început să se închidă, iar renumitul sistem de metrou adânc al orașului și-a transformat stațiile în adăposturi anti-bombe. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 19.20 Armata rusă a recunoscut duminică pentru prima oară că a înregistrat pierderi umane în cursul invaziei sale în Ucraina, fără a da cifre, relatează AFP. „Militarii ruşi dau dovadă de curaj, executându-şi misiunile de luptă. Din nefericire, există morţi şi răniţi. Dar pierderile noastre sunt mai mici” decât în tabăra ucraineană, a declarat generalul Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 18.40 Trupele ruseşti îşi întăreau atacul asupra Kievului duminică după-amiază, un lung convoi de vehicule militare avansând către capitala ucraineană dinspre sud. Consilierul Ministerului de Interne ucrainean Vadim Denisenko a făcut declaraţii portalului de ştiri strana.news cu privire la mişcările trupelor ruse. „Dar ştim încotro se îndreaptă, încotro s-au îndreptat, şi suntem pregătiţi”, a spus el. Până acum, trupele ruse au atacat Kievul din direcţiile nord-vest şi nord-est. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 17.30 Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a dat asigurări cu privire la faptul că Ucraina ”nu va capitula” în faţa Rusiei şi denunţă plasarea în alertă a forţelor ruse de disuasiune nucleară drept o tentativă de ”presiune”, relatează AFP. ”Nu ne vom preda, nu vom capitula, nu vom ceda niciun centimetru din teritoriul nostru”, subliniază într-o videoconferinţă de presă, Dmitro Kuleba. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 17.10 Primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, anunţă duminică nouă morţi – inclusiv un copil – la Kiev, începând de joi, când Rusia a invadat Ucraina, în pofida unor confruntări armate, relatează AFP. Patru dintre morţi nu au fost identificaţi, precizează Kliciko. De asemenea, 18 militari ucraineni şi din cadrul Forţelor de Apărare Teritorială au fost ucişi la Kiev. Kliciko mai anunţă că 106 persoane au fost rănite începând de joi, inclusiv 47 de civili. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îndeamnă populaţia să ridice armele şi se angajează să nu plece de la Kiev. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 16.50 O explozie a distrus şapte maşini şi a spart ferestrele unui bloc de 16 etaje într-o zonă rezidenţială din capitala ucraineană Kiev, au anunţat duminică autorităţile oraşului. Ucraina a acuzat Rusia că vizează civili în invazia sa asupra ţării, acuzaţie respinsă de Moscova. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 16.00 Ucraina a confirmat duminica aceasta că va trimite o delegaţie pentru a negocia cu Rusia la frontiera ucraineano-belarusă, într-o regiune situată în apropierea râului Pripiat, în apropierea fostei centrale nucleare de la Cernobîl, după o mediere realizată de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, transmit agenţiile internaţionale de presă, care citează preşedinţia de la Kiev. Potrivit Reuters, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că delegaţiile rusă şi ucraineană se vor întâlni fără niciun fel de condiţii prealabile. „Am căzut de acord ca delegaţia ucraineană să se reunească cu cea rusă, fără condiţii prealabile, la frontiera dintre Ucraina şi Belarus, în apropierea râului Pripiat”, a informat canalul oficial de Telegram al preşedintelui Zelenski. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 15.30 Vladimir Putin a ordonat ministrului Apărării, Serghei Șoigu, să ridice gradul de alertă pentru forțele nucleare, după ceea ce el a acuzat ca fiind „declarații agresive din partea țărilor NATO”, informează Reuters. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 15.00 Preşedintele rus Vladimir Putin acuză Ucraina, în a patra zi a invaziei forţelor ruse pe care a ordonat-o în această ţară pro-occidentală, de faptul că nu ”profită de oportunitatea” unor negocieri pe care vrea să le impună, în Belarus, relatează AFP. ”Delegaţia rusă se află în oraşul belarus Gomel şi este pregătită să negocieze cu reprezentanţii Kievului. Aceştia dau dovadă de incoerenţă şi nu au profitat de această ocazie până în prezent”, a deplâns Vladimir Putin într-o convorbire la telefon cu premierul israelan Naftali Bennett. Potrivit Kremlinului, Naftali Bennett ”a propus o mediere israelieană în vederea unei suspendări a ostilităţilor”. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 14.50 Presa din Belarus susține că o delegație ucraineană se îndreaptă spre orașul Gomel din Belarus, pentru a participa la negocieri. Acolo se află deja o delegație rusă, condusă de ministrul adjunct al Externelor din Federația Rusă. Inițial, delegația rusă a anunțat că îi așteaptă pe ucraineni la discuții până la ora 14, ora României. O delegație rusă a sosit în Belarus pentru a purta discuții cu Ucraina, a anunțat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenția de presă Interfax, transmite Reuters. Potrivit lui Dmitri Peskov, din delegaţia rusă fac parte oficiali din ministerele de Externe şi Apărării, precum şi de la cabinetul preşedintelui Vladimir Putin. Oficialul rus a spus că așteaptă sosirea omologilor lor ucraineni în orașul bielorus Gomel. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 14.30 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat, pe Facebook, că a vorbit cu președintele Belarusului, Alexander Lukashenko. Mai devreme, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins duminică o ofertă rusă de negocieri în Belarus, afirmând că Minskul a fost complice la invazia rusă. Președintele Ucraainean s-a declarat deschis pentru negocieri în alte locații, scrie Reuters. Kremlinul a declarat duminică că delegația sa este pregătită să se întâlnească cu oficialii ucraineni în orașul bielorus Gomel. Președintele Zelenski a propus ca discuțiile să aibă loc în Varșovia, Bratislava, Budapesta, Istanbul sau Baku. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 13.40 Ucraina a intentat un proces împotriva Rusiei la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), instanţa supremă a ONU cu sediul la Haga, pentru intervenţia armată lansată la 24 februarie, a anunţat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. ”Ucraina a depus o plângere împotriva Rusiei la CIJ. Rusia trebuie să răspundă pentru manipularea conceptului de genocid pentru a justifica agresiunea. Cerem o decizie urgentă prin care să se ordone Rusiei să înceteze acum activitatea militară şi ne aşteptăm ca procesele să înceapă săptămâna viitoare”, a scris Zelenski pe Twitter. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 13.40 Ucraina deţine controlul deplin asupra oraşului Harkov, situat în nord-estul Ucrainei, a declarat duminică guvernatorul regional pe reţelele sale de socializare. ”Controlul asupra Harkovului este complet în mâinile noastre! Forţele armate, poliţia şi forţele de apărare lucrează, iar oraşul este complet curăţat de inamic”, a scris Oleg Sinegubov pe Telegram, relatează Reuters, potrivit Agerpres. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 12.50 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică trupele rusești că au luat drept țintă civili, inclusiv copii, și a cerut o anchetă internațională asupra conflictului, scrie CNN. „Ceea ce fac în Harkov, Okhtyrka, Kiev, Odesa și în alte orașe și localități merită un tribunal internațional. Noi le documentăm crimele. Și ar fi fost mult mai multe astfel de crime dacă nu ar fi fost apărătorii noștri curajoși„, a declarat Zelensky într-un discurs video postat pe pagina sa de Facebook. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 12.45 Aproximativ 4.300 de ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei, anunţă ministrul delegat însărcinat cu Apărarea Hanna Malyar şi subliniază că acest bilanţ urmează să fie precizat ulterior, relatează AFP. Ea anunţă, într-o postare pe Facebook, că Rusia a suferit, de asemenea, pierderi materiale importante în Ucraina. Forţele ucrainene au distrus 146 de tancuri, 27 de avioane şi 26 de elicoptere ruseşti, estimează ea. Guvernul ucranean a lansat o platformă pe care anunţă militarii ruşi ucişi sau luaţi prizonieri în Ucraina, destinată familiilor acestora. ”De-acum mamele ruse îşi pot căuta fiii militari pe acest site”, anunţă într-un mesaj postat pe Twitter diplomatul ucranean Oleksandr Şerba, care postează un link către site-ul 200rf. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 10.40 Preşedintele Volodimir Zelenski a indicat, duminică, că noaptea a fost dură în Ucraina, cu bombardamente ruse care au vizat doar zone locuite, scrie AFP. „Noaptea trecută a fost dură, noi tacuri, noi bombardamente în cartierele locuite, asupra infrastructurilor civile. Nu există nimic astăzi pe care ocupantul să nu considere o ţintă legitimă”, a spus el într-un videoclip difuzat pe reţelel de socializare. „Vasilkov, Kiev, Cernigău, Sumî, Harkov şi multe alte oraşe trăiesc în condiţii pe care nu le-am văzut pe teritoriul nostru (…) de la al Doilea Război Mondial”, a subliniat preşedintele ucrainean. El s-a adresat belaruşilor, a căror ţară serveşte drept bază aeriană pentru forţele ruse care au invadat Ucraina, joi, pentru a ataca Kievul. „De pe teritoriul vostru, îi ucideţi pe copiii noştri”, a spus el. „Cum vă veţi uita în ochii copiilor voştri, cum vă veţi privi pe voi? Cum vă veţi uita în ochii vecinilor voştri? Vecinii voştri suntem noi”. Preşedintele ucrainean a respins duminică propunerea Rusiei de negocieri la Gomel, în Belarus, pentru că această ţară serveşte drept bază pentru invazia Ucrainei, afirmând că „oricare alt oraş” ne-ar conveni. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 9.50 O delegaţie rusă a ajuns în Belarus pentru negocieri cu Ucraina, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Kremlinului citat de agenţia Interfax, transmite Reuters. Potrivit purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, din delegaţia rusă fac parte oficiali din Ministerele de externe şi apărării, precum şi de la cabinetul preşedintelui Vladimir Putin. Delegaţia rusă aşteaptă sosirea omologilor ucraineni în oraşul Gomel din Belarus, a precizat acesta. Este vorba de primele negocieri de la lansarea ofensivei ruse, pe 24 februarie. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 9.15 În a patra zi a ofensivei lansate de Vladimir Putin, sirenele alarmelor anti-aeriene s-au auzit din nou la Kiev în noaptea de sâmbătă spre duminică, a indicat Serviciul oficial de comunicaţii speciale, care le-a cerut locuitorilor să se refugieze în adăposturile din capitală. Avansul trupelor rusești. Sursa Foto: Institute for the Study of War Focuri de arme ruseşti au lovit şi gardul unui centru de depozitare a deşeurilor radioactive, au indicat surse ucrainene, citate de agenţia Interfax-Ucraina. Forţele ruse „continuă ofensiva pentru a încercui Kievul” după ce „au încheiat regruparea lor” pe frontul de nord, a afirmat armata ucraineană. https://twitter.com/ChatterFax/status/1497834353056960513?s=20&t=ojCTlsBqoXdlA2n4fc45ug La 30 de kilometri sud-vest de Kiev, luptele au continuat pentru controlul bazei aeriene de la Vasilkov, împiedicând pompierii să intervină pentru a stinge un incendiu important la un depozit de petrol, lovit noaptea de o rachetă rusă în apropiere de acest oraş, a indicat duminică dimineaţă şeful admnistraţiei regiunii Kiev, Oleksi Kuleba. UPDATE, DUMINICĂ, ORA 9.00 Armata rusă a afirmat duminică că a încercuit două mari oraşe din sudul Ucrainei, Herson şi Berdeansk, în a patra zi a invaziei în ţară. Autorităţile de la Harkov au anunţat că vehicule militare ruseşti au ajuns în centrul oraşului şi cer populaţiei să nu iasă din case, scrie AFP. „A existat o pătrundere a vehiculelor uşoare ale inamicului rus în oraşul Harkov, inclusiv în partea centrală”, a indicat, pe Facebook, un responsabil local, Oleg Sinegubov, indicând că luptele continuă şi face apel la cei 1,4 milioane de locuitori să nu iasă din case. UPDATE, ORA 22.10 Ambasada Ucrainei în Israel a făcut sâmbătă apel către comunitatea ucraineană din această ţară, dar şi către populaţia israeliană în general, să se alăture luptei împotriva trupelor ruse care au lansat joi o invazie asupra Ucrainei. ”Dragi compatrioţi, fraţi şi toţi cetăţenii solidari ai Israelului şi ai altor ţări care sunteţi în prezent în Israel, ambasada a iniţiat crearea de liste cu voluntari care doresc să participe la acţiuni de luptă împotriva agresorului rus”, a semnalat ambasada ucraineană într-un anunţ pe contul său de Facebook. UPDATE, ORA 21.42 Cei 13 poliţişti de frontieră de pe Insula Şerpilor, raportaţi ca fiind ucişi de militarii ruşi, ar putea fi, totuşi, în viaţă, anunţă, sâmbătă, Serviciul de Grăniceri al Ucrainei. Autorităţile încearcă să confirme informaţia. ”Credem cu tărie că toţi apărătorii ucraineni ai Insulei Şerpilor ar putea fi în viaţă”, este mesajul postat, sâmbătă, pe pagina de Facebook a Serviciului de Grăniceri al Ucrainei. Sursa citată precizează că, potrivit informaţiilor din presa rusă, poliţiştii de frontieră de pe insulă ar fi fost trimişi la Sevastopol, după atacul din 24 februarie. UPDATE, ORA 21.05 Trupele ruseşti se apropie de centrala nucleară de la Zaporojie, situată în sud-estul Ucrainei, a declarat sâmbătă Vadim Denisenko, un consilier al ministrului ucrainean de interne. Acesta mai susţinut că trupele ruse şi-ar fi îndreptat rachetele către acel sit. UPDATE, ORA 20.08 Trupele ruseşti au aruncat în aer un baraj construit de Ucraina, care tăia importantul canal din nordul Crimeii de la râul Nipru, întrerupând aprovizionarea cu apă a Crimeii din 2014. Controlul canalului a fost preluat de paraşutişti după atacarea Ucrainei. Înainte de anexarea Crimeei de către Rusia, până la 90% din aprovizionarea cu apă se făcea prin această structură.

Zvezda TV channel publishes the explosion of a dam on the Dnieper, which blocked the flow of fresh water to the Crimea (the explosion occurred on February 24, the video has just appeared)#RussiaUkraineWar #Ukraine #Russia pic.twitter.com/EqDT5czOoR

— BQuin (@BobbyQuinnn) February 26, 2022 UPDATE, ORA 18.29 Liderul cecen Ramzan Kadîrov a anunțat că s-a deplasat împreună cu luptătorii săi în Ucraina, pentru a se alătura trupelor rusești. Kadîrov afirmă că forțele cecene au capturat până acum o bază militară ucraineană, fără a suferi pierderi. Liderul republicii din sudul Rusiei este un aliat-cheie al președintelui rus Vladimir Putin. Pentru a justifica invazia, el spune că decizia lui Putin de a invada Ucraina va împiedica dușmanii Moscovei să lanseze atacuri asupra Rusiei. Luptătorii ceceni loiali lui Ramzan Kadîrov au o notorietate puternică și se confruntă cu acuzații de abuzuri împotriva drepturilor omului. UPDATE, ORA 17.28 Prinţul William al Marii Britanii şi soţia sa, Kate, şi-au anunţat solidaritatea cu poporul ucrainean în contextul invaziei ruse, oferind un rar comentariu public pe probleme politice din partea unor membri ai Casei Regale. „În octombrie 2020 am avut privilegiul de a-l întâlni pe preşedintele (Volodimir) Zelenski şi pe Prima Doamnă şi am aflat despre speranţele şi optimismul lor cu privire la viitorul Ucrainei. Astăzi suntem alături de preşedinte şi de poporul ucrainean care luptă cu curaj pentru acel viitor„, au declarat prin intermediul unui mesaj comun pe Twitter prinţul William şi Kate.

In October 2020 we had the privilege to meet President Zelenskyy and the First Lady to learn of their hope and optimism for Ukraine’s future.

Today we stand with the President and all of Ukraine’s people as they bravely fight for that future 🇺🇦 W & C — The Duke and Duchess of Cambridge (@KensingtonRoyal) February 26, 2022 UPDATE, ORA 16.46 Serviciul ucrainean al poliţiei de frontieră a anunţat că Rusia a închis partea de nord-vest a Mării Negre pentru navigaţie. ”Prezenţa navelor şi a ambarcaţiunilor în această zonă va fi considerată ca o ameninţare teroristă”, a precizat acesta într-un comunicat. UPDATE, ORA 15.07 Primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, a anunţat sâmbătă o înăsprire a interdicţiei de circulaţie din cauza invaziei ruseşti, avertizând că oricine se află pe stradă între orele 17.00 şi 8.00 va fi tratat ca un inamic. ”Toţi civilii care se află pe stradă în timpul stingerii vor fi consideraţi membri ai grupurilor de sabotaj şi recunoaştere ale inamicului„, a declarat Vitali Kliciko pe Telegram. De asemenea, Kliciko a anunţat, într-un mesaj separat pe Telegram, că metroul din capitală a fost transformat în loc refugiu pentru locuitori şi că nu va mai asigura, deocamdată, serviciul de transport. UPDATE, ORA 14.22 Harta luptelor de la Kiev dintre armata Rusiei şi cea ucraineană, prezentată de AFP.

Map showing Kyiv where Ukraine and Russian forces are fighting, as of February 26, 0930 GMT#AFPgraphics @AFP pic.twitter.com/dGAgiRSEyg

— AFP News Agency (@AFP) February 26, 2022 UPDATE, ORA 13.17 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski dă asigurări că a ”spart planul” Rusiei în a treia zi a invaziei ruse a Ucrainei şi îi îndeamnă pe ruşi să-i spună lui Putin să oprească războiul. ”Am rezistat şi respingem cu succes atacurile inamice”, declară el într-o înregistrare video postată pe Facebook. “Luptele continuă în numeroase oraşe şi regiuni din ţară (…), însă armata noastră este cea care controlează oraşele-cheie din jurul capitalei”, subliniază el. UPDATE, ORA 12.05 BNO News a postat pe Twitter imagini cu blocul din Kiev lovit de o rachetă.

WATCH: Video shows the moment a high-rise building in Kyiv is hit by a missile pic.twitter.com/adrd6LSfIL

— BNO News (@BNONews) February 26, 2022

WATCH: Another video shows the moment a high-rise building in Kyiv is hit by a missile pic.twitter.com/jlfsyuKYdz

— BNO News (@BNONews) February 26, 2022 UPDATE, ORA 12.01 Rusia anunţă că a vizat infrastructuri militare ucrainene cu rachete de crozieră navale şi aeriene. ”În cursul nopţii (de vineri spre sâmbătă), Forţele armate ale Federaţiei ruse au atacat instalaţii de infrastructură militară ucrainene cu arme de înaltă precizie cu rază lungă de acţiune, folosind rachete de croazieră navale şi aeriene”, a anunţat într-o intervenţie televizată un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov. Konaşenkov anunţă că în estul Ucrainei, unde Rusia susţine forţe separatiste în teritoriile separatiste Doneţk şi Lugans, separatiştii proruşi au făcut cuceriri. Aceste informaţii nu pot fi verificate din surse independente. Forţele ruse au distrus în total 821 de infrastructuri militare, inclusiv 14 aerodromuri, de la începutul invaziei, anunţă Konaşenkov. UPDATE, ORA 11.19 Zeci de oameni au fost răniţi în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă în luptele care s-au dat la Kiev, capitala Ucrainei, a anunţat sâmbătă dimineaţa primarul oraşului, Vitali Klitschko. Până la ora locală 06:00 (04:00 GMT), 35 de oameni, inclusiv doi copii, au fost răniţi, a spus el. Nu este clar dacă Klitschko s-a referit doar la civili. Fostul campion mondial de box la categoria grea, devenit primar al Kievului, a adăugat că momentan nu există o prezenţă militară rusă importantă în Kiev, dar a adăugat că sunt active grupuri de sabotori. UPDATE, ORA 11.01 Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a scris, sâmbătă, că oraşul Kiev a supravieţuit încă unui nopţi de atacuri din partea trupelor ruseşti. El afirmă că un bloc din Kiev a fost lovit de rachete. „Kiev, oraşul nostru splendid şi paşnic, a supravieţuit încă o noapte sub atacurile forţelor terestre ruseşti, a rachetelor. Una dintre acestea a lovit un apartament rezidenţial din Kiev. Cer lumii: izolarea completă a Rusiei, expulzarea ambasadorilor, embargou pentru petrol, distrugerea economiei acesteia. Opriţi criminalii de război ruşi!”, a scris Kuleba pe Twitter.

Kyiv, our splendid, peaceful city, survived another night under attacks by Russian ground forces, missiles. One of them has hit a residential apartment in Kyiv. I demand the world: fully isolate Russia, expel ambassadors, oil embargo, ruin its economy. Stop Russian war criminals! pic.twitter.com/c3ia46Ctjq

— Dmytro Kuleba (@DmytroKuleba) February 26, 2022 Potrivit primelor informaţii, nu s-au înregistrat victime. UPDATE, ORA 10.27 Forţele ruse ar fi capturat, sâmbătă, oraşul Melitopol, din sud-estul Ucrainei, potrivit agenţiei ruse de presă Interfax, în timp ce Moscova a lansat lovituri coordonate cu rachete de croazieră şi artilerie asupra mai multor oraşe, inclusiv spre capitala Kiev, anunţă Reuters. Oficiali ucraineni nu au comentat încă soarta Melitopolului, un oraş de aproximativ 150.000 de locuitori. Dacă se confirmă anunţul Interfax, care citează Ministerul rus al Apărării, acesta ar fi primul centru important pe care ruşii l-au capturat de la începutul invaziei lor, joi. UPDATE, ORA 09.29 Forţele ruse au lansat sâmbătă atacuri coordonate cu rachete şi artilerie asupra mai multor oraşe ucrainene. Lupte grele sunt de asemenea în curs în sudul Ucrainei, lângă oraşele Mariupol, Herson, Mikolaiv şi Odesa, a anunţat un consilier al preşedintelui ucrainean. „Lupte grele au loc lângă Mariupol„, a declarat Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Volodimir Zelenski. „Însă nu se pune problema ca Mariupol să se predea sau să fie capturat„, a afirmat el. UPDATE, ORA 08.52 Ministerul de Interne al Ucrainei anunţă că au loc lupte pe străzile din Kiev şi face apel la locuitori să se adăpostească şi să nu se apropie de ferestre şi balcoane. „Pe străzile oraşului nostru au loc lupte active. Vă rugăm să fiţi calmi şi să fiţi cât mai atenţi! Dacă eşti în adăpost, nu-l părăsi acum. Dacă sunteţi acasă – nu vă apropiaţi de ferestre, nu mergeţi la balcoane. Ascundeţi-vă în interior, de exemplu în baie, şi acoperiţi-vă cu ceva care va preveni rănirea de la fragmentele de gloanţe. Dacă auziţi sirene – mergeţi imediat la cel mai apropiat adăpost!”, se arată în mesajul Ministerului de Interne. Mai multe explozii s-au produs sâmbătă dimineaţă în diverse zone ale capitalei ucrainene Kiev, după lupte grele în suburbii, pe măsură ce forţele ruseşti se apropie de oraş, conform CNN. Armata ucraineană a anunţat că a respins un atac pe o stradă a capitalei. Armata ucraineană a anunţat că a respins un atac al forţelor ruse pe o stradă din Kiev.  „Atacul este respins”, a anunţat armata ucraineană, într-un mesaj pe Facebook, în care prezintă o fotografie cu un nor mare de fum ridicându-se în mijlocul unei zone urbane, notează news.ro. Potrivit Reuters, este vorba de o bază militară care ar fi fost atacată de forţele ruse. Echipele CNN din capitala ucraineană au anunţat că au auzit explozii puterice în sudul şi vestul oraşului. SUA s-au oferit să ajute la evacuarea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski din Kiev, pentru a scăpa de ameninţările la adresa vieţii sale, dar până acum acesta a refuzat să plece, informează The Guardian, citând Washington Post. Zelenski s-a angajat să rămână în Ucraina, în ciuda faptului că este „Inamicul nr. 1” al Rusiei şi familia sa numărul 2. „Aici este lupta. Am nevoie de arme, nu de un taxi„, ar fi răspuns Zelenski, conform Associated Press. Volodomir Zelenski a postat un mesaj video din centrul Kievului, în care, potrivit The Guardian, ar spune: “Sunt multe informaţii false în mediul online că aş face apel la armata noastră să se predea şi că ar exista o evacuare. Sunt aici. Nu ne vom presa. Ne vom apăra ţara”.

Не вірте фейкам. pic.twitter.com/wiLqmCuz1p

— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) February 26, 2022 Citând oficiali americani şi ucraineni, Washington Post a raportat că agenţiile de informaţii americane, inclusiv directorul CIA în timpul unei vizite în Ucraina în ianuarie, l-au avertizat pe Zelenski de ameninţarea la adresa siguranţei sale. Publicaţia americană citează oficiali care spuneau că informaţiile de la acea vreme sugerau că asasini ruşi ar fi deja la Kiev. „L-am avertizat nu numai de ameninţarea invaziei ruse, acum o realitate, ci şi de ameninţarea pentru el personal. Suntem pregătiţi să-l ajutăm în orice fel”, a declarat Adam B. Schiff (California), preşedintele Comitetului de Informaţii al Camerei Reprezentanţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *