UPDATE 16:45
Camera Deputaţilor şi Senatul au votat, miercuri, în plenul reunit, pentru numirea lui George Niculescu în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu 256 de voturi „pentru” şi 24 de voturi „împotrivă”. De asemenea, Gabriel Andronache a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al ANRE cu 263 de voturi „pentru” şi şase voturi „împotrivă”.
De asemenea, Sorin Bumb şi Cornelia Sulger au fost numiţi în cele două funcţii vacante de membru în Comitetul de reglementare al ANRE. Bumb a primit 260 de voturi „pentru” şi 80 „împotrivă”, iar Cornelia Sulger a avut 244 de voturi „pentru” şi 96 de voturi „împotrivă”. Votul a fost secret cu bile. Ambii au fost susținuți de PNL, respectiv PSD, potrivit economica.
Fostul (deja) vicepreședinte Zoltan Nagy Bege, una dintre cele mai cunoscute persoane din instituție, practic “vocea” ANRE în spațiul public, nu a mai primit votul pentru încă un mandat de vicepreședinte, fiind preferat Andronache, susținut de PSD
De altfel, senatorul UDMR Lorant Antal a anunţat că UDMR nu va participa la votul din plenul Parlamentului pentru şefia ANRE, el arătând că PNL şi PSD au decis să ia toate locurile.
„Am luat act de această decizie care nu este o decizie sănătoasă”, a spus reprezentantul UDMR, care a mai precizat că acest lucru nu are legătură cu funcţionarea coaliţiei.
Cine este George Niculescu
George Niculescu este din 2021 secretar de stat în Ministerul Energiei. Este din Constanța, unde a absolvit liceul teoretic Mihai Eminescu și, apoi, Universitatea Ovidius, Facultatea de Drept, ultima în anul 2004. Ulterior, a obținut un Master in Administrarea Afacerilor – Antreprenoriat si Administrarea Afacerilor in Domeniul Energiei, la Academia de Studii Economice din București.
Până în 2019 a activat în mai multe companii, inclusiv în cadrul uneia care se ocupă de furnizarea de energie, unde a fost administrator, iar în perioada 2016-2019 a fost consilier județean. Ulterior, în perioada decembrie 2019-octombrie 2020, a fost prefect de Constanța și, din martie 2021 este secretar de stat în Ministerul Energiei, portofoliu al liberalilor în actuala coaliție de guvernare.
Potrivit declarației de avere de pe site-ul ministerului, deține trei terenuri agricole în județul Constanța (în total 5,6 hectare) și un apartament de 60 de metri pătrați în orașul Constanța, toate împreună cu soția. Deține un autoturism BMW din 2011, o colecție de bijuterii de 15.000 de euro, una de ceasuri de 20.000 de euro și mai multe depozite bancare și conturi curente cu 259.000 de lei și aproape 129.000 de euro.
Deține acțiuni la mai multe companii listate la BVB, inclusiv la companii din energie (Petrom, Romgaz, Electrica, Transelectrica, Transgaz), cu o valoare totală de aproape 720.000 de lei. Dacă va ajunge la ANRE, trebuie să le vândă, ceea ce a și anunțat că va face.
Este și membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica și membru în Consiliul de Administrație al Portului Constanța, posturi la care va trebui să renunțe dacă merge la ANRE.
UPDATE 15.20
Liderul PNL, Nicolae Ciucă a declarat miercuri, despre decizia UDMR de a nu participa la votul pentru şefia ANRE, că este decizia dumnealor. El a fost întrebat la Parlament dacă liberalii sunt nemulţumiţi de reprezentarea prea mare a UDMR la nivel de guvern şi agenţii.
”Este o discuţie şi o analiză politică pe care o vom face şi vom lua decizia”, a spus preşedintele PNL. Liderul PNL a mai afirmat, despre faptul că un post de vicepreşedintele a ajuns la PSD, că trebuie văzut cum se finalizează alegerile în Parlament.
UDMR nu va participa la votul din plenul Parlamentului privind conducerea ANRE, a anunţat, miercuri, senatorul Lorant Antal, citat de Agerpres.ro. Potrivit lui Lorant Antal, această poziţie a UDMR „nu are legătură cu funcţionarea coaliţiei de guvernare”.
„UDMR nu va participa nici astăzi la vot, considerăm că nu e nevoie să votăm şi noi şi să participăm la acel fenomen unde nu e nevoie de cunoştinţele, de specialiştii UDMR. A fost o comunicare clară, dar, pe acest subiect ANRE, PNL – PSD au decis să ia toate locurile, în speţă PNL a luat şi poziţia de vicepreşedinte şi un membru în Comitetul de reglementate”, a explicat senatorul.
Astfel, UDMR ar pierde postul de vicepreședinte, ocupat în prezent de Zoltan Nagy-Bege, iar acesta ar urma să fie doar membru simplu al Comitetului de reglementare.
La rândul său, liderul grupului parlamentar al UDMR de la Camera Deputaţilor, Csoma Botond, a declarat că Uniunea a propus pentru funcţia de vicepreşedinte la ANRE un profesionist, în persoana lui Nagy-Bege Zoltan, „şi nu un politruc”.
„La votul privind ANRE (din plenul comun al Parlamentului – n.r.) nu vom participa, pentru că noi credem că e o situaţie injustă. Am avut un om competent la ANRE, nu am propus un politruc, este un om profesionist şi în acelaşi timp şi curajos. În multe momente delicate nu a fugit ca alţii, a dat declaraţii, a discutat cu presa, cu opinia publică şi este şi un profesionist şi credem că locul lui ar fi fost acolo. Din acest motiv nu vom lua parte la acest vot”, a spus liderul deputaţilor UDMR la Palatul Parlamentului.
Întrebat dacă UDMR va cere un alt post în coaliţia de guvernare în locul celui de la ANRE, Csoma Botond a spus: „Nu vom cere niciun alt post, nu suntem vânători de funcţii şi recompense. Credem că Nagy-Bege Zoltan şi-a făcut treaba foarte bine, credem că locul lui ar fi fost în continuare acolo”.
