Luptele pentru conducerea alianţei USR PLUS aduc în atenţie discuţii mai vechi dar neprobate, faptul că în interiorul formaţiunii politice s-ar afla oameni ai serviciilor secrete.
După ce Dan Barna l-a acuzat pe adversarul său la şefia conducerii alianţei, Dacian Cioloş, că este un om al sistemului, un alt politician USR PLUS spune răspicat că în interiorul partidului au fost aduşi mai mulţi oameni din serviciile secrete.
Este vorba despre deputatul USR-PLUS, Emanuel Ungureanu, care susține că Dacian Cioloș a adus în partid foarte mulți oameni din serviciile secrete.
„Deci din serviciile secrete domnul Dacian Cioloș a adus în PLUS foarte mulți oameni. Erau în PLUS. Noi când am fuzionat o condiție a USR-ului a fost să nu avem în rândul membrilor oameni din fostele servicii sau actuale, care vin tot din cele vechi. La fiecare filială am găsit câțiva. Până i-am dat afară a fost un pic de scandal”, a spus Emanuel Ungureanu la Antena3.
Afirmaţia lui Ungureanu vine după ce Dan Barna, care se află în competiție cu Dacian Cioloș pentru conducerea USR PLUS, l-a numit pe adversarul său „om al sistemului”.
Iar replica lui Dacian Cioloș nu a întârziat să apară: „Dan m-a definit azi ‘om al sistemului’. O etichetă pe care mi-au pus-o pesediștii, peneliștii sau oficii de propagandă ale lor de-a lungul timpului. Nu înțeleg cum a acceptat să îl numesc eu, om al sistemului, secretar de stat în 2016. Sau pe Cristi Ghinea ministru, pe Cătălin Drulă consilier de stat și așa mai departe. Au făcut atunci pact cu un om al sistemului?”
