Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat duminică seara că autoritățile au definitivat lista cu bolile cronice în funcție de care se va realiza vaccinarea în etapa a II-a. Potrivit oficialului, lista va fi făcută publică la începutul săptămânii viitoare, este în acord cu OMS și s-a stabilit și după consultarea listelor aprobate în alte state europene.
Cea de a doua etapă a vaccinării anti-COVID este gata să înceapă pe 15 ianuarie, a anunțat Valeriu Gheorghiță, precizând că nu se vor repeta momentele de dezincronizare ale platformei de vaccinare la nivel național, așa cum s-a întâmplat la început.
„Ne dorim accelerarea etapelor de vaccinare având în vedere că am început mai devreme decât estimam. Vom începe mai repede și etapa a doua, practic după 15 ianuarie, începând cu beneficiarii care se află internați în centrele medico-sociale, rezidențiale, continuând cu persoanele care sunt cu insuficiență renală cronică în stadiul de hemodializă„, a declarat Valeriu Gheorghiță la Antena3.
„Dezvoltăm un sistem prin care persoanele după ce pleacă din stațiile de hemodializă să fie transportate cu aceleași mijloace de transport către centrele de vaccinare. Vor fi vaccinate și ulterior se va urma traseul obișnuit.
Până pe 15 ianuarie va fi dezvoltată a doua parte a modulului de programare care este destinat tutoror personelor din etapa a doua de vaccinare – persoanele peste 65 de ani, cele cu boli cronice„, a mai spus Gheorghiţă.
Lista oficială a bolilor cronice va fi făcută publică încă de luni, după ce în prealabil a fost discutată cu comisiile de specialitate din ministerul Sănătății. Potrivit lui Valeriu Gheorghiță, bolile cronice cardiovasculare, diabetul zaharat, afecţiunile neurologice precum sindromul Down, obezitatea, afecţiunile cronice renale, pulmonare, imunodepresia, infecția cu HIV și SIDA, sunt o parte din bolile incluse pe listă.
În etapa 1 a campaniei de vaccinare au fost vizați angajații din spitale. Se estimează că etapa 2 a campaniei de vaccinare poate să înceapă din a doua jumătate a lunii ianuarie și va viza persoanele cu vârsta peste 65 de ani, angajați din sistemul de învățământ, persoanele cu anumite boli cronice, precum și angajați din activități esențiale ale statului.
În ceea ce priveşte etapa a treia de vaccinare, în care se va putea vaccina oricine, estimarea oficialilor este că aceasta va începe în aprilie.
