Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a vorbit, vineri, la TVR, despre durata de eficiență a vaccinurilor anti COVID-19.
Valeriu Gheorghiță a precizat că evoluția naturală a anticorpilor este de scădere progresivă în timp, dar asta nu înseamnă scăderea protecției
„Atunci când organismul reîntâlnește cu acel organism, dezvoltă rapid anticorpi și în felul acesta suntem protejați. Practic scăderea anticorpilor nu înseamnă scăderea protecției.
În momentul de față avem date undeva la 8 luni, date care arată menținerea eficienței vaccinurilor la peste 90% față de formele severe, față de complicații, de riscul de transmitere, de riscul de internare”, a spus Valeriu Gheorghiță.
„Nu putem spune de aici înainte cât va dura. s-ar putea să dureze un an, mai mult de un an. se monitorizează, se colectează aceste date și cu siguranță în următoarea perioadă vom acea mai multe informații”, a declarat Valeriu Gheorghiță, la TVR.

@ Ca să vezi ce zice medicul și nu pricepe sau se face că nu pricepe generalul Ciucă, ?
& Zice că vaccinarea nu este necesară la persoanele care au obținut anticorpii pe cale naturală, ?