Comisia Europeană susţine că România îndeplineşte toate condiţiile pentru intrarea în spaţiul Schengen, notează antena3.ro.
Această informaţia apare într-un document primit de europarlamentarul Victor Negrescu, ca urmare a unei interpelări a acestuia, însă după cum se știe, decizia aparține fiecărui stat membru.
„Am primit un răspuns foarte concret, care spune că România respectă toate criteriile pentru a intra în spaţiul Schengen. Mai mult, nu există nicio legătură între intrarea în spaţiul Schengen şi MCV. Practic, acum aşteptăm decizia statelor membre”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, într-o intervenţie telefonică la postul Antena 3.
Totodată, Victor Negrescu a transmis că, prin această interpelare, a dorit să facă în aşa fel încât Comisia Europeană, prin vocea unui comisar, „să admită acest fapt şi să nu mai amâne aderarea în spaţiul Schengen din motive politice”.
Sursa foto:ancheteonline.ro
