Vezi cum va fi prezis comportamentul uman al deținuților care au fost eliberați.
Microsoft are în plan dezvoltarea unui program care ar putea prezice viitorul. Jurnaliștii de la fusion.net, au descoperit online un filmuleț cu unul dintre directorii Microsoft care explică modul în care se va comporta noul soft, potrivit b1.ro.
În filmulețul amintit apare unul dintre directorii Microsoft, Jeff King, senior manager de program, care a precizat de un program care ar putea prezice comportamentul uman.
”Practic, este vorba despre un software care are capacitatea de a prezice viitorul”, a precizat King.
Programul va fi folosit pentru infractorii care sunt eliberați din închisoare pentru a constata dacă ei intenționează să repete actele ilegale pentru care fuseseră condamnați.
Pentru a reuși să ofere cele mai bune informații, softul va ține cont de anumite acțiuni ale subiectului. Printre acestea se regăsesc apartenența la o bandă infracțională și comportamentul său în închisoare.
În funcție de aceste răspunsuri, softul pe care Microsoft vrea să-l realizeze va putea oferi o precizie de 91% dacă subiectul va recidiva în următoarele șase luni.
