Skip to content
Politică

Victor Ponta, noi precizări privind problema imigranților

Aflat în vizită la Targu Jiu cu ocazia deschiderii noului an școlar, premierul Victor Ponta a vorbit și despre situația imigranților.

Astfel, Ponta a făcut o declaraţie suprinzătoare, acesta a precizat că refugiaţii sunt trataţi cu bâta de către vecinii maghiari.

Problema ţine de capacitatea noastră logistică de a-i trata pe acei oameni ca pe nişte oameni, nu cum îi tratează vecinii noştri maghiari, cu bâta şi înseriaţi. Nu sunt de acord cu asta. Domnul Băsescu s-a pus în fruntea unui sentiment urât şi oribil care există în toate societăţile, şi anume un sentiment xenofob. E foarte bine să facem o dezbatere, dar pe noi cade sarcina să rezolvăm problema. O să-i tratăm pe acei oameni ca şi pe noi”, a spus primul ministru.

Victor Ponta a fost întrebat cu privire la propunerea făcută de Traian Băsescu, de a se discuta în Parlament problema refugiaţilor: „Traian Băsescu a fost mai bun la sfaturi. Să faci ce zice Băsescu, nu ce face Băsescu. Ideea este că a existat şi există o comunicare interinstituţională, între Preşedinţie, Guvern şi celălalte instituţii ale statului privind capacitatea noastră cu privire la primirea refugiaţilor. Atât putem azi, să avem grijă de 1700 de refugiaţi. Asta este capacitatea noastră actuală“.

Prim-ministrul a spus că numărul de refugiaţi repartizat României va fi stabilit la Consiliul European.

„Cred că decizia se va lua la Consiliul European, la care participă preşedintele Iohannis. După Consiliul European o să vedem ce se decide şi ne pregătim şi pentru bune, şi pentru rele. Sunt împotriva discursurilor xenofobe, care îl au ca reprezentant pe Băsescu, dar nu e singurul. Ideile – să închidem graniţele, să nu primim pe nimeni, că toţi cei care vin sunt terorişti – sunt nişte prostii îngrozitoare de Evul Mediu şi mă opun total acestei abordări. Dacă putem să primim mai mulţi, o să primim mai mulţi”, a declarat Victor Ponta, citat de adevarul.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *