UPDATE 18.00: Bărbatul care a făcut scandal duminică, la conferinţa ministrului Muncii Violeta Alexandru şi a ameninţat-o, insultând şi alte persoane, a fost identificat şi amendat.
Conferința de presă a candidatului PNL la primăria sectorului 6, Ciprian Ciucu, la care participa Violeta Alexandru, a fost bruiată de un pensionar care a început să urle la ministrul Muncii. „Criminalilor! Mărește-mi pensia! Mărește-mi pensia!„, se agita el prin fața pupitrului de la care vorbea Violeta Alexandru.
„Nu trebuie să vă lăsați manipulați, trebuie să aveți încredere că suntem un guvern responsabil„, i-a spus Alexandru, pensionarului care se agita. „Mărește-mi pensia! Eu te omor cu mâna mea„, a tipat pensionarul.
Scandal uriaș la conferința de presă a Violetei Alexandru.
Scandal uriaș la conferința de presă a Violetei Alexandru. Asaltul pensionarilor care par a fi trimiși în misiune.[sursa: Violeta Alexandru]
Publicată de Epoch Times Romania pe Duminică, 5 iulie 2020
Ciprian Ciucu a susținut că primarul PSD al sectorului 6, Gabriel Mutu se folosește de pensionari. Conferința a fost întreruptă la un moment dat, ca să se calmeze bărbatul, care a început însă să înjure niște femei care erau în zonă. Ulterior a fost reluată, după ce spiritele s-au mai calmat, potrivit HotNews.
