Skip to content
Politică

VIDEO Ciprian Ciucu, avertisment pentru Nicușor Dan: „Fără inițierea reformelor de către PMB ne pierdem rațiunea de a-l susține”

psnews.ro

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, îl avertizează pe Nicușor Dan că dacă nu inițiază reforme, PNL pierde rațiunea de a-l susține. Acesta a spus că Nicușor Dan a încercat până acum să rezolve crizele lăsate în urmă de vechea administrație publică, însă acest lucru nu este suficient.

Ciprian Ciucu a mai spus că nu este mulțumit de discuțiile privind creșterea prețurilor la gigacalorie. Acesta a transmis că Nicușor Dan trebuie să vină cu propuneri către Consiliul Gneral:

„Nu au existat discuții pe buget de care eu să știu anul acesta. Ultimele discuții pe buget au fost pe rectificarea bugetară care nu s-a mai întâmplat anul trecut, pentru că USR a decis să nu o voteze. Nu e chiar ok să închizi o primărie fără rectificare bugetară. Ultimele discuții pe prețul la gigacalorie a fost după o comunizare din partea unui consilier USR care a propus 280 de lei gigacalorie. Valoarea care a fost îmbrățișată și de PNL pentru că era o variantă care să nu crească brusc prețul, să existe și din perspectiva autorității publice să facă ceva în acest domeniu. După care a exisat o comunicare a USR București prin care au anunțat că nu mai votează propria propunere cu care au venit. Aici s-au oprit discuțiile. Primarul general trebuie să dea dovadă de leadership și chiar dacă nu are acord politic ar trebui să vină cu o propunere în fața Consiliului General care să îi fie aprobată sau respinsă. În lipsa unei propuneri nu avemc e să discutăm”.

Acesta a mai spus că Nicușor Dan trebuie să discute cu toate formațiunile politice pentru găsirea unui consens:

„Din punctul meu de vedere primarul general trebuie să discute cu toate formațiunile politice despre acest subiect, inclusiv cu PSD. Este vorba despre București. Trebuie să ne asumăm niște reforme. Este momentul zero. Îmi va părea foarte rău de acest timp pierdut dacă primăria generală nu va iniția niște reforme”.

Ciprian Ciucu a mai spus că Nicușor Dan trebuie să inițieze reforme pentru a beneficia în continuare de sprijinul PNL București:

„Fără inițierea reformelor de către PMB ne pierdem rațiunea de a-l susține. Rațiunea noastră de a-l susține nu este să stingă incendii, pentru că omul efectiv asta face și nu e vina lui. E pompierul de serviciu și asta face, dar nu e suficient”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *