Skip to content
Societate

VIDEO Guvernul a decis deschiderea a trei noi puncte de trecere la frontiera cu Ucraina

monitorulsv.ro

Guvernul a aprobat, vineri, un memorandum privind deschiderea a trei noi puncte de trecere la frontiera cu Ucraina, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului. Acestea vor fi în zonele Racovăţ – Diakivtsi, Vicovul de Sus – Krasnoilsk şi Ulma – Rusca.

„Ţara noastră este extrem de implicată în a soluţiona problemele cu care Ucraina se confruntă pe fondul agresiunii militare ruse şi din perspectiva transportului, în special al cerealelor, dar şi a altor categorii de mărfuri către zone care depind efectiv de rapiditatea şi de consistenţa acestor transporturi”, a precizat Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a adăugat că prin eforturile făcute de autorităţile române până acum s-a reuşit dublarea capacităţii de tranzit al mărfurilor prin punctele de trecere a frontierei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *