Invitatul interviurilor PSnews.ro din această săptămână este viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Bogdan Olteanu.
În contextul discuției despre legea dării în plată, Bogdan Olteanu a amintit și despre criza economică din România și din lume, și despre posibilitatea apariției unui nou val de criză.
„Nu există. Deci mecanismul acesta nu există nicăieri”,a declarat Bogdan Olteanu.
De asemenea, Bogdan Olteanu a vorbit și despre relația românilor cu băncile și încrederea pe care o acordă acestor instituții, clauzele abuzive din contracte și rolul Băncii Naționale a Românei.
Dan Bucura: Am înțeles. Bun, dacă ați deschis discuția legată de alte țări. Criza nu a fost numai pentru români, criza a fost în toată lumea. Cum au procedat alții în alte țări, dacă există modele de legi comparative cu cea pe care noi suntem pe cale să o dăm în viitorul apropiat.
Bogdan Olteanu: Nu există. Deci mecanismul acesta nu există nicăieri. Dar are o parte contractuală există în SUA, în 11 state, acolo legislația este la nivelul statelor federale, nu la nivelul SUA. În 11 din cele 50 state e permis ca prin contract să poți să introduci un mecanism de dare în plată. Și să optezi între cele două variante. În celelalte 39 nu este permis. Trebuie să își asumi toate celelalte garanții în momentul în care iei un credit. În Europa s-a încercat un mecanism de dare în plată cu caracter profund social în Spania, unde exista un plafon de venituri rezonabile pentru Spania, unde exista un plafon de evaluare a casei și unde se dădea rambursarea creditului pe 3 ani. 3 ani nu plăteai rate, se încerca rambursarea creditului, stăteai în casă și încercai să-ți rezolvi problema socială. După care, într-adevăr, dacă nu reușeai s-o rezolvi în trei ani se mergea mai departe cu darea imobilului și ștergerea datoriei. Alte mecanisme nu au apărut. S-a mai discutat în țările baltice și singurul lucru care s-a reglementat a fost introducerea unei opțiuni pe viitor între credit cu dare în plată și credit fără dare în plată. În cei patru ani care s-au scurt de la adoptarea acelei legi, 1% din cei care au luat credite au optat pentru cel cu dare în plată, 99% pentru credit fără dare în plată pentru că era o diferență la avans, o diferență la rate. Cetățenii au decis. Beneficiarii de credite au optat între variante. Alte mecanisme nu sunt pentru că până la urmă, repet, sună plictisitor poate, sau sună ultra-prudent – băncile sunt obligate să respecte și să protejeze în primul rând banii depunătorilor. Ele împrumută banii depunătorilor, nu banii lor. Că nimeni n-are banii lui pe care să-I împrumute pe 25 de ani și au obligația ca în orice moment să știe că îi recuperează. Din acest motiv, trebuie să-și acopere cu toate garanțiile posibile creditele pe care le acordă. Dacă unele credite sunt considerate prea riscante, ele nu vor mai fi acordate. Dvs. poate, față de alți parteneri din presă cu care am mai discutat, vă amintiți și perioada de dinainte de 2003.
Dan Bucura: Da.
Bogdan Olteanu: Nu au existat în România credite ipotecare până în 2003. Pentru că România era considerată din punct de vedere al economiei, din punct de vedere al legiferării, al stabilității legislative, o țară nesigură. România a dobândit la sfârșit de 2003, dacă nu greșesc, un statut de economie de piață functional, avea acordul de asociere cu Uniunea Europeană, s-a apropiat de semnarea acordului de aderare, s-a consolidate încrederea în economia românească și în stabilitatea legislativă instituțională a României. Și atunci au început să apară creditele. Întâi pe 10 ani, 15, acum s-a ajuns până la 25, 30. Un credit pe 25 de ani sigur că are rată mai mică lunară decât unul pe 10 și atunci e mai accesibil, mai ușor să-ți iei o locuință, dar asta presupune încrederea că vreme de 25 de ani, realitățile dintr-o țară rămân suficient de stabile, astfel încât banii să poată fi recuperați și deponenții să poată să și-i primească. Dacă scuturăm această percepție, această încredere, sigur că sectorul financiar își va restrânge activitatea. Către ce? Către creditele de consum, care se recuperează rapid și apuci să le recuperezi înainte să se schimbe realitățile, către creditarea economiei și către creditarea statului.
Dan Bucura: Ați vorbit nostalgic de perioada de dinainte de 2003, așa n-am cum să nu-mi amintesc de perioada în care românii mergeau la bănci cu căciula în mână și practic se rugau pentru orice credit, că era vorba de nevoi personale, că era vorba de imobiliare, parcă îți făcea o favoare banca dându-ți credit. Erau alte vremuri.
Bogdan Olteanu: Lucrurile s-au schimbat, zic eu, în bine, și cred că și lecțiile acestor ultimi ani sunt importante pentru bănci.
Dan Bucura: Asta vroiam să vă întreb: aia era o perioadă, repet, așa mergea românul atunci și accepta aproape orice, de aceea și clauzele acestea abuzive în contracte, pentru că aproape nici nu te uitai. Când îți spunea ofițerul de credit v-ați calificat, parcă îl luai pe Dumnezeu de un picior. Nici nu mai conta ce spunea el acolo în contract. S-au clarificat, s-au reglementat o parte. Cum vi se pare că funcționează această reglementare? Oamenii au înțeles totuși că, prin oameni mă refer la bănci, au înțeles totuși că trebuie să mai lase un pic ștacheta și să nu mai ia totul de pe creditori?
Bogdan Olteanu: Unii au înțeles, iar cei care n-au înțeles vor ieși de pe piață. Pentru că realitatea cum bine ziceți s-a schimbat, percepția consumatorului s-a consolidat, respectul de sine s-a consolidate, înțelegerea faptului că ai drepturi și că trebuie să-ți fie protejate a apărut și și funcționează și cei care nu vor înțelege dintre bancheri sau dintre alți furnizori de servicii, că vedeți că mai sunt supărări și prin alte zone, vor dispărea de pe piață. Vedem deja diferențe serioase dintre bănci, inclusiv în cazul refinanțării creditelor în franci elvețieni. Știți că deja cam 30.000 din contractele în franci elvețieni au fost renegociate și refinanțate, rescadențate, trecute în altă monedă acolo unde cetățenii au vrut, unele bănci au fost extrem de dinamici pe proactive, au asumat costuri și există unul dintre cazuri unde peste 90% dintre cazuri au fost refinanțate prin acordul părților și cu mulțumirea părților. Ne apropiem de un al doilea caz de aceeași natură și întâmplător vorbim despre cele două portofolii cele mai mari cu credite în franci elvețieni, ceea ce e un lucru bun pentru că vor rezolva în mare măsură această problemă. Acele bănci care nu vor sau nu pot face asta, probabil vor ieși de pe piață.
Dan Bucura: Poate părea o întrebare profană, dar întotdeauna ea apare în mințile oamenilor și românilor în general: cât de sigure mai sunt băncile care activează în momentul de față pe piața din România?
Bogdan Olteanu: Sunt sigure. Sunt sigure și ne dăm silința să le păstrăm sigure. Și în absența unor dramatice evoluții interne sau externe, ele vor rămâne sigure pentru că efortul nostru de supraveghetori e să ne asigurăm că acoperă toate creditele riscante cu provizioane, adică cu banii acționarului puși deoparte, nu și-i ia acasă ca profit, ci îi pune acolo ca să acopere riscurile, că păstrează capitaluri mari în bănci. Băncile românești au o capitalizare semnificativ mai mare decât cea cerută de reglementările europene, că au o lichiditate, adică cash în trezoreria băncii peste nivelurile de nevoi tocmai ca să fim sigură că în orice moment de emoție, în orice moment de criză internațională, și știm că avem Grecia pe aproape care încă are mari dificultăți, băncile din România pot să treacă peste. Noi le vom ajuta în măsura în care e nevoie. Avem obligația, nu doar dreptul de a asigura finanțarea de lichiditate, de a împrumuta bani în schimbul unor titluri de stat, ca să fim siguri că nici interesul public nu e afectat. Avem un mecanism, de asemenea, prin care să intervenim, în cazul în care una din ele sau mai multe se află în dificultate, pentru a proteja depozitele cetățenilor, pentru a proteja funcționarea afacerilor firmelor care sunt creditate de către bănci. Dacă o bancă intră în faliment, printre cei care au mari dificultăți sunt cei care au creditare pentru capitalul de lucru și care nu își mai pot accesa în fiecare moment banii. Până se rezolvă problema, până te duci la altă bancă, o lună două înseamnă foarte mult pentru o firmă mica și mijlocie. Deci, avem instrumentele ca să menținem finanțarea genului acestuia de debitori din mediul economic, de asemenea, pentru a proteja bugetul de stat. România nu a cheltuit niciun ban pentru protejarea băncilor. S-a mai spus, e o gogomănie ce s-a mai spus – că în România s-au luat credite pentru a se da băncilor. Niciun leu nu s-a dat băncilor din bugetul public, din banii BNR, din rezerva Băncii Naționale, sau din împrumutul luat de la FMI. România a reușit până acum să nu cheltuiască bani cu salvarea băncilor. Sperăm să o facem și de acum înainte. Să reușim să le ținem funcționale printr-o supraveghere atentă, prin asigurarea stabilității financiare, astfel încât cei care depun bani să continue să aibă încredere în bănci.
Dan Bucura: Rămânem la rolul BNR-ului și m-ați provocat aducând în discuție Grecia. În perioada acestor probleme în Grecia, unele bănci, nu am să le dau acum numele pentru că nu e relevant, au acționat ușor atipic, anormal – de exemplu au suspendat cursul de schimb pe anumite perioade. BNR a demarat o investigație pe povestea asta, o anchetă. Pe lucruri de genul acesta se dau amenzi băncilor sau doar pur și simplu, nu știu, se face o urecheală, o atragere a atenției și atât? Întreb ca și organism cum funcționează BNR-ul ca să înțeleagă și cei care se uită dacă BNR-ul are și un rol constrictive până la urma urmei.
Bogdan Olteanu: Noi avem o paletă largă de sancțiuni pe care le putem da, sigur că începi cu avertismente dacă e cazul, dar se merge până la amenzi care pot fi foarte mari și care pot fi adresate băncilor sau conducătorilor băncilor responsabili și se poate merge până la retragerea autorizației conducătorilor de bănci, ceea ce înseamnă darea lor afară pentru că niciun conducător de bancă nu poate funcționa fără autorizarea BNR-ului, și am retras autorizații inclusiv pentru președinți de bănci și inclusive pentru străini, nu doar pentru români, atunci când nu au respectat legea din România, sau la retragerea autorizației de funcționare a unei instituții de credit, în situația în care, desigur, instituția de credit face lucruri extrem de grave, ceea ce încercăm noi să prevenim, pentru că genul de măsuri radicale implică costuri. Prevenția e întotdeauna preferabilă și încercăm să menținem stabilitatea financiară și buna funcționare a băncilor prin prevenție, prin supraveghere mai curând decât prin intervenție. Până acum a funcționat. E, însă, o provocare de zi cu zi, nu e un lucru la care vreodată să poți să te oprești să-ți tragi sufletul.
