La nivel mondial, violenţa ucide mai multe femei decât cancerul. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) ia atitudine în legătură cu această problemă.
În fiecare an, în data de 25 noiembrie, se sărbătorește Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeii (International Day for the Elimination of Violence against Women), aminteşte instituţia, într-un comunicat trimis, miercuri, PSnews.ro.
Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), instituție aflată în subordinea MMFPSPV, organizează, de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeii, seminarul de informare pentru femeile din București și județul Ilfov ce vor deveni promotori, persoane de sprijin pentru victimele violenței domestice și traficului de persoane.
Evenimentul are loc în sala Nicolae Iorga a Palatului Parlamentului și face parte din proiectul “START – O viață de calitate în siguranță!”, finanțat din Fondul Social European, în cadrul Programului Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Principalele teme de discuție vizează creșterea gradului de conștientizare a tuturor actorilor sociali relevanți cu privire la principiile egalității de șanse, la fenomenul violenței domestice și traficului de persoane, la dezvoltarea de măsuri eficiente pentru prevenirea, combaterea și monitorizarea fenomenului violenței domestice, dar și a traficului de persoane.
“Violența ucide mai multe femei decât cancerul, la nivel mondial. Una din 3 femei din lume este supusă unei forme de agresiune fizică. Astăzi, suntem aici pentru a identifica soluții la această problemă, iar abordarea integrată pe care o propunem prin proiectul Start – O viață de calitate în siguranță este una dintre soluțiile pentru eradicarea acestui flagel”, a declarat Ioana-Liana Cazacu, secretar de stat ANES şi vicepreşedinte PSD Maramureş.
