Update 21:00
Liderul PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, joi, că va încerca să obţină consens cu Guvernul liberal, dacă va deveni preşedinte, pentru că „scandalul permanent” dintre instituţiile statului ar trebui să înceteze.
„Voi porni de la aspectele în care eu am crezut atunci când am venit premier. Am crezut că pot să lucrez cu preşedintele României pentru obiectivele de interes naţional, pentru obiectivele majore, pentru România. Eu cred că, dacă există există deschidere şi dacă punem obiectivele importante pentru ţară înaintea obiectivelor personale, putem să lucrăm. Voi încerca să obţin acest consens, pentru că este un consens necesar, altfel vom vedea cum obiective importante pentru noi nu vor fi atinse şi va continua acest scandal permanent între instituţiile statului şi cred că acest lucru trebuie să înceteze. După 15 ani de ură, de dezbinare, cred că trebuie să vină o perioadă în care să punem accentul pe consens, echilibru şi dialog”, a spus Dăncilă, într-o conferinţă de presă, întrebată cum va putea lucra cu un Guvern liberal.
Ea a menţionat că, dacă ajunge preşedinte, nu va susţine PSD să iniţieze moţiune de cenzură şi să dea jos Executivul pentru a prelua guvernarea.
„Voi fi preşedintele tuturor românilor, indiferent de culoarea politică. Ceea ce am criticat la Klaus Iohannis nu poate face Viorica Dăncilă. Preşedintele Klaus Iohannis a fost preşedintele de facto al PNL, a vorbit de fiecare dată în numele unui partid, nu în numele tuturor românilor. Eu nu voi face acelaşi lucru. Voi fi preşedintele PNL, al PSD, al USR, al UDMR, Pro România, al tuturor partidelor politice. Majoritatea trebuie să o facă membrii Parlamentului, nu preşedintele. Nu voi spune niciodată demiteţi un Guvern sau am făcut majoritate şi am demis un Guvern şi aceasta este realizarea mea cea mai mare. Asta ar însemna că am încălcat Constituţia şi unul din angajamentele mele a fost acela că nu voi încălca niciodată Constituţia”, a afirmat Viorica Dăncilă.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Update 20:30
Liderul PSD, Viorica Dăncilă, a afirmat, joi, că între personalităţile feminine din România care pot reprezenta un model şi care o inspiră se numără Regina Maria, Ana Aslan, Ecaterina Teodoroiu, pentru modul în care şi-au apărat ţara şi s-au implicat.
„În primul rând, Regina Maria, Ana Aslan, sunt foarte multe femei care pot reprezenta un model, nu numai pentru mine ca femeie, dar şi pentru bărbaţi, pentru că modul în care s-au comportat, modul în care şi-au apărat ţara, modul în care s-au implicat, cred că merită admiraţia tuturor românilor. Ecaterina Teodoroiu, sunt multe femei care merită aprecierea noastră a tuturor”, a declarat Dăncilă, într-o conferinţă de presă, întrebată care ar fi trei personalităţi femei din istoria României, care au avut un impact major în societatea românească şi care o inspiră şi pe ea.
Întrebată dacă se consideră un model pentru femeile din România, preşedintele PSD a spus: „Acest lucru nu trebuie să-l stabilesc eu, eu nu am această aroganţă şi nu-mi place niciodată să vorbesc despre mine”.
„Eu cred că acest lucru trebuie să-l decidă femeile din România, pentru că fiecare are lucruri bune, are lucruri mai puţin bune, important este să preluăm de la toţi lucrurile bune”, a adăugat Dăncilă.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Update 19.50
Întrebată, joi seară, dacă crede că va fi schimbată luni din funcţia de preşedinte al PSD, Dăncilă a răspuns: ”Nu va fi nevoie să fiu îndepărtată, pentru că cred că voi fi preşedintele României şi colegii vor alege un alt preşedinte. Nu m-am gândit la celălalt scenariu”.
Anterior, Dăncilă a refuzat să dea numele vreunei persoane din PSD pe care o susţine pentru preluarea conducerii partidului, în cazul în care devine preşedintele României, şi a spus că va fi preşedinte cel care va obţine cele mai multe voturi la Congres.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Update 19.30
Viorica Dăncilă a fost întrebată, joi seară, într-o conferinţă de presă, cum va ajunge la renunţarea imuniţătii şi a spus că prin referendum, întrucât Constituţia trebuie revizuită.
”Constituţia trebuie revizuită. Am mai avut un referendum care a fost votat de un număr foarte mare de persoane şi acele măsuri trebuie incluse în Constituţia României”, a spus Dăncilă.
Dăncilă a confirmat că se referă la ”ultimul referendum”, atunci când face această afirmaţie, şi anume la referendumul convocat de preşedintele Iohannis.
Potrivit Biroului Electoral Central, la întrebarea ”Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” au răspuns 7.922.591 de români, 6.459.383 dintre aceştia alegând răspunsul ”DA”.
La întrebarea ”Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?” au dat un răspuns 7.923.869 de români, 6.477.865 dintre aceştia alegând răspunsul ”DA”.
Prezenţa la vot la referendumul din 26 mai a fost de 41,28%.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Update 19.15
Fostul premier Viorica Dăncilă susţine că este mulţumită de activitatea SRI, SIE şi, dacă ajunge preşedinte, nu consideră că are motive să facă schimbări în conducerile acestor instituţii.
Viorica Dăncilă a fost întrebată, joi seară, dacă este mulţumită de activitatea şefilor SRI, SIE şi SPP şi a răspuns: ”Am avut o colaborare instituţională bună, tot ceea ce am solicitat am primit din partea SIE şi SRI. A funcţionat foarte bine această colaborare”.
Întrebată dacă i se pare că se imun schimbări la aceste instituţii, Dăncilă a spus: ”Nu m-am gândit să fac o schimbare. În momentul în care voi avea motive temeinice să fac o schimbare, probabil mă voi uita pe acele motive,dar schimbarea o face Parlamentul, nu preşedintele”.
Viorica Dăncilă a fost întrebată şi dacă ar susţine schimbarea legii pentru limitarea mandatului şefilor serviciilor secrete şi a spus: ”Nu eu, Parlamentul României hotărăşte acest lucru”.
În plus, Dăncilă susţine că nu se teme că ar putea fi şantajată de serviciile secrete dacă renunţă la imunitate: ”Un om cinstit nu se teme. Nu mi-e teamă nici să merg la DNA pentru că nu am motive să-mi provoace teamă. Spre deosebire de Klaus Iohannis care a promis acum cinci ani că va renunţa la imunitate, eu o voi face”.
Întrebată dacă nu crede în existenţa statului paralel: ”Ce legătură are cu imunitatea? Am văzut că au fost abuzuri, ca preşedinte voi lua atitudine când vor exista auzuri împotriva cetăţenilor români”.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă, susține joi, la Palatul Parlamentului o noua conferință de presă în care își va prezenta viziunea, profilul de președinte, angajamentele și obiectivele strategice pe care și le asumă. Anunțul a fost făcut într-un mesaj postat pe Facebook, potrivit digi24.
„Am promovat întotdeauna creșterea veniturilor și asta voi continua să fac și de la Cotroceni. Nu voi promulga nicio lege care să aducă politici de austeritate în România”. Cu această promisiune și-a început Viorica Dăncilă conferința de presă.
„Eu nu merg în afară granițelor țării să dau socoteală. Merg să mă bat pentru România și pentru români. Mandatul meu va fi cel al președintelui mediator care înțelege echlibrul instituțional.
În primele 3 luni voi chema toate forțele politice la dialog pentru că obiectivele pentru România au nevoie de dialog și consens. Voi avea încă din prima zi dialog cu românii din țară și diaspora. Cu reprezentanții mass-media, cu sindicatele și patronatele.
Biroul meu va fi printre oameni. Mandatul meu va fi cel al presedintelor reformator. Voi deschide porțile pentru toate forțele politice, pentru presă pentru oamenii de cultură pentru societatea civilă, alături de care voi iniția proiecte de reformă în toate domeniile-cheie.
Voi iniția consultări permanente cu societatea civilă și cu instituțiile statului pentru a găsi un numitor comun. Mandatul meu va fi cel al președintelui care asigura dialog și transparență instituțională. Activitatea președintelui și agenda vor fi publice.
Nu voi încalcă niciodată Constituția așa cum a făcut actualul președinte. Voi începe din prima zi demersurile pentru renunțarea la imunitate. Voi prezenta un raport de activitate ori de câte ori voi fi invitată în față Parlamentului. Voi promova antreprenoriatul și capitalul românesc. Voi promova clasa de mijloc, comercianții, fermierii. Voi sprijini capitalul românesc să se exprime liber în lume”, a mai declarat Dăncilă.
