Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat miercuri seara că a semnat susţinerea moţiunii lui Nicolae Ciucă, pentru şefia PNL, alături de alţi colegi. ”Sunt convins că un partid care are conducere unitară, şi premier şi preşedinte de partid va acţiona mult mai unitar”, a menţionat ministrul, precizând că astfel deciziile în coaliţie vor fi luate mult mai rapid, putând fi puse în practică mult mai repede.
”Aseară am semnat susţinerea moţiunii domnului Ciucă, alături de alţi colegi. Sunt convins că un partid care are conducere unitară, şi premier şi preşedinte de partid va acţiona mult mai unitar”, a spus ministrul la Profit TV.
Virgil Popescu a mai arătat că, prin faptul că Nicolae Ciucă va fi şi preşedintele PNL, ”deciziile în coaliţie vor fi luate mult mai rapid, putând fi puse în practică mult mai repede”. ”Cred că va merge mai rapid decizia şi punerea în practică (..) Este unul din avantajele pe care le oferă faptul că premierul e şi preşedinte”, a mai spus Virgil Popescu, potrivit News.ro.
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că va candida pentru funcţia de preşedinte al PNL. El a depus la partid moţiunea intitulată „Uniţi pentru o Românie stabilă şi puternică” care are 24 de pagini şi include o scrisoare adresată liberalilor scrisă de mână şi semnată de către şeful Executivului.

& Dacă observarăți și câți ,,pârliți” așteaptă după Emilia Șercan să le facă dreptate, cu plagiatele, despre care au verificat, le-au evaluat și notat, ca intelectuali și profesori, ? Unii dintre ei își prezentau ideile și pe la SOV la televiziune, Liiceanu, Pleșu, Cioroianu, etc, ?