Vicepreşedintele PNL Virgil Popescu lansează un puternic semnal de alarmă pentru economie. În ce top al ruşinii se situează România.
Potrivit unui comunicat trimis, luni, PSnews.ro, preşedintele PNL Mehedinţi atrage atenţia că România se află pe primul loc în Europa de Est după numărul de insolvențe la 1.000 de companii active, deși, în același timp, suntem pe penultimul loc după numărul de companii active la 1.000 de locuitori.
„Peste 50% din companiile care intră în insolvență au raportat o pierdere dublă și o creștere a gradului de îndatorare în 2015 față de 2014, precizează un studiu din domeniul economic.
Aproximativ 23% dintre companiile de impact intrate în insolvență în 2015 sunt companii industriale, iar impactul lor asupra economiei fiind multiplicat prin efectul de domino. De asemenea, alte 23% provin din servicii, 18% din construcții, 15% din comerț, 13% din imobiliare și 8% din agricultură și creșterea animalelor.
Alarmant este faptul că pierderile companiilor insolvente au crescut cu peste 90% în 2015 față de 2014. Gradul de îndatorare al companiilor insolvente a crescut la 127% în 2015 față de 105% în 2014.
Potrivit studiului, antreprenorii iau în considerare mai multe măsuri pentru a ajuta companiile aflate în insolvență: «corelarea alocărilor de cash cu identificarea de oportunități pentru investiții; încurajarea turnaround-ului în acele insolvențe complexe, datorită impactului financiar și social pe care acestea îl pot avea asupra economiei; încurajarea legislativă a finanțării în insolvență; încurajarea de către BNR a finanțării de către băncile comerciale a proiectelor de restructurare; adoptarea acordurilor de standstill de către stat în etapele unei restructurări».
În proiectul programului de guvernare al Partidului Național Liberal am lucrat, împreună cu colegii de partid, la mai multe măsuri prin care sperăm să-i încurajăm pe antreprenori să investească. România are în continuare o rată de creare de noi locuri de muncă relativ scăzută, aproximativ 2,2%. E nevoie de o mai bună colaborare între instituțiile statului și mediul de afaceri, ca să sporim numărul locurilor de muncă și investițiile în economia națională”, continuă Virgil Popescu.
