Conform unui comunicat de presă emis de Departamentul de Comunicare Publică a Președinției, invițatia președintelui României Klaus Iohannis a fost acceptată de Sanctitatea Sa, Papa Francisc, data vizitei urmând să fie stabilită ulterior, dar cel mai probabil aceasta va avea loc în cursul anului 2018, informează Romania Tv.
Președintele României, împreună cu Prima Doamnă, au fost în vizită oficială la Vatican, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la restabilirea relațiilor diplomatice bilaterale, ocazie cu care au fost discutate și relațiile dintre România și Sfântul Scaun.
Redăm integral comunicatul de presă:
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost primit în audienţă în această dimineață de către Sanctitatea Sa Papa Francisc, după care s-a întâlnit cu Eminenţa Sa Cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat.
În cursul acestor întâlniri deosebit de cordiale, care au avut loc în ziua aniversării a exact 25 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice, au fost discutate relaţiile dintre România şi Sfântul Scaun. De ambele părți a fost exprimată satisfacția deosebită cu privire la caracterul excelent în care s-au dezvoltat aceste relații în ultimii 25 de ani. S-a reafirmat, totodată, interesul reciproc pentru dezvoltarea în continuare a dialogului și a cooperării bilaterale, cu accent pe domenii precum promovarea libertăţii religioase, dialogul interreligios şi combaterea fundamentalismului. A avut loc, de asemenea, şi un schimb de opinii pe teme internaţionale de actualitate.
Președintele României i-a adresat Sanctității Sale invitația de a vizita România. Invitația a fost acceptată cu plăcere, data vizitei urmând a fi convenită ulterior pe canale diplomatice.
Vizita a avut loc la exact 25 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice bilaterale, la 15 mai 1990.”
