Vlad Stoica, fostul șef al cancelariei premierului Victor Ponta, a fost ales marți de plenul reunit al Parlamentului în funcția de președinte al Autorității Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Vlad Stoica a primit 283 de voturi la votul secret din Parlament, fiind urmat de Mircea Rozolea (23 voturi), Manuela Catrina (12 voturi) și Ion Smeeianu (un vot).
ANCOM a rămas fără președinte după ce Sorin Grindeanu a demisionat săptămâna trecută. PSD – prin Birourile Permanente ale Parlamentului, pe care le controlează – a impus un calendar accelerat de numire a noului președinte. Având cele mai multe voturi în actualul Parlament, PSD și-ar putea impune candidatul favorit.
Avocat de profesie, Vlad Stoica este un personaj extrem de discret, cu foarte puține apariții în public.
Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este o instituție – cheie în domeniul telecomunicațiilor, urmând să organizeze licitația pentru licențele 5G. Totodată, de deciziile ANCOM va depinde acceptarea companiei Huawei în construirea rețelei 5G, o decizie strategică în contextul în care președintele Iohannis și guvernul Orban au dat semnale că nu vor să permită companiei chineze participare la acest proiect. În replică, Huawei a lansat o campanie fără precedent de lobby și comunicare publică.
