Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian susţine că sondajele de opinie spun că singurul contracandidat cu şanse reale pentru a-l învinge pe Klaus Iohannis este Călin Popescu Tăriceanu, precizând că astfel electoratul PSD-ALDE îl validează pe preşedintele Senatului drept candidat al acestei coaliţii. Vosganian a afirmat că doreşte ca şi liderii PSD să ia act de această dorinţă a electoratului.
El a mai afirmat că, până la sfârşitul lunii, va fi validată candidatura lui Tăriceanu în cadrul ALDE şi recomandă social-democraţilor ca acesta să fie candidatul întregii coaliţii la alegerile prezidenţiale, informează news.ro.
“Noi nu ne-am derulat încă toate procedurile interne. Până la sfârşitul lunii vom avea o astfel de procedură în care să validăm candidatura domnului Călin Popescu Tăriceanu, de data asta doar din partea ALDE, dar sigur cu recomandarea explicită ca şi colegii noştri din PSD să ia act de acest lucru şi Călin Popescu Tăriceanu să fie candidatul întregii coaliţii”, a mai afirmat Vosganian.

Aia cărora ai incercat tu sa le dai Cuprumin, pe cand erai ministrul industriei, îl validează? De obicei, armenii nu au fost si hoți, dar cine știe, multe s-au schimbat in ultimile trei decenii prin România si prin lume. Tu de ce ai fi ratat avantajul acestor „schimbări”?