Un val de demisii afectează în aceste zile USR, după ultimul scandal care a zguduit partidul și care a avut drept consecințe demisia lui Dacian Cioloș din fruntea formațiunii politice. Nu mai puțin de 35 de membrii din filialele USR Marea Britanie și USR Irlanda și-au depus sau își depun împreună demisiile, potrivit B1. Aceste plecări vin după ce alți 65 de useriști au plecat recent din filiala Spania și după șuvoiul de oameni care au părăsit, unul câte unul.
“Plecăm pentru că practicile pe care le întâlnim în USR nu mai sunt de multă vreme aliniate cu valorile pe care ni le-am asumat ca organizație și pe care fiecare dintre noi și le-a asumat la intrarea în politica altfel. Pentru noi, rămânerea în partid în aceste condiții nu face decât să gireze și valideze continuarea abuzurilor și ne face vinovați de amăgirea publicului. Refuzăm să fim părtași la trădarea oamenilor buni și sinceri cu care am fost în stradă și mulțumită cărora avem acum reprezentare în funcții publice.
Bineințeles că am luptat înainte să renunțăm și îi salutăm pe această cale pe toți colegii care aleg să persevereze în munca de avertizori de integritate în interiorul partidului, a cărei noblețe este răsplătită cu hărțuire, defăimare, amenințări și excluderi abuzive”, au anunțat demisionarii pe grupurile interne.
Aceștia reclamă faptul că USR este acaparat de o gașcă de oameni care au înlocuit misiunea declarată a partidului de a reforma România în folosul cetățenilor cu unica misiune de a-și asigura continuitatea în diferite funcții publice.
“Organizarea în interiorul partidului nu se face după criterii de competență și meritrocrație, ci după loialități și dependențe profesionale, iar tacticile folosite pentru a manipula procese electorale interne (cu precădere metoda autobuzelor) ridică echipa câștigătoare la rangul de grup infracțional organizat.
USR are nevoie să fie reformat din temelii, începând cu statutul și regulamentele partidului, care facilitează marea parte a abuzurilor. Procesele electorale actuale tip câștigătorul ia tot nu asigură proporționalitate și nu reflectă cu adevărat voința majorității membrilor. Persoanele care se fac vinovate de perpetuarea acestor probleme și de clădirea unei întregi mașinării de propagandă, în frunte cu domnii Barna, Ghinea, și Drulă, trebuie să se retragă sau să își asume trecerea USR-ului din partid reformist în partid tradițional. De asemenea, liderii de bună credință de la toate nivelurile partidului, care până acum s-au ferit de conflict sub pretextul diplomației și menținerii unei păci închipuite, trebuie să înceapă un enorm exercițiu de transparență atât intern, cât și față de publicul larg, și să se comporte cu fermitatea și verticalitatea pe care o așteptăm cu toții de la politicienii care au promis salvarea României”, mai precizează cei care și-au înaintat demisia.
Zeci de demisii din USR
Peste 60 de membri ai USR Diaspora și-au depus demisiile din partid după ce Dacian Cioloș a renunțat la funcția de președinte. S-a întâmplat asta după ce Biroul Național, controlat de aripa Barna, a respins la vot programul său de reforme. Conducerea interimară a USR a fost preluată de Cătălin Drulă.
„Treptat, după fuziune și culminând cu recenta respingere a Programului propus de Dacian Cioloș (program care reflectă viziune amultora dintre membri), am realizat că suntem într-un partid a cărui dinamică nu se mai încadrează în ceea ce ne-a mișcat pe toți: o Românie fără hoție și promovarea meritocrației”, a scris Roxana Girdan, pe grupul Tribuna USR PLUS.
