Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, a dezvăluit că prioritatea parlametului în această toamnă este adoptarea legii votului prin corespondență.
„De prea multe ori am auzit lozinci de genul ”dreapta ține cu diaspora, iar stânga nu”. Marea lor susținere nu s-a întins însă mai departe de a specula electoral și politicianist o imensă greșeală făcută în 2014. Dincolo de vorbele lor goale și de incompetență, tot guvernul social-democrat a fost cel care, de exemplu, a eliminat taxele consulare pentru eliberarea certificatelor de naștere pentru copiii români născuți peste hotare”, a scris Zgonea pe pagina personală de Facebook.
Președintele Camerei Deputaților consideră că parlamentarii trebuie să respecte dreptul la vot al românilor din diaspora.
„Eu cred că fiecare cetățean al României are aceleași drepturi și trebuie tratat cu același respect de către stat. De aceea, în această sesiune parlamentară, una dintre prioritățile legislative ale PSD și ale mele personal va fi adoptarea legii votului prin corespondență.
Vom trata cu maximă seriozitate și responsabilitate acest subiect, așa cum am făcut și în cazul legii alegerilor locale și parlamentare și a legii privind finanțarea partidelor, pentru că dreptul de a vota liber și în siguranță nu trebuie să fie facultativ într-un stat democratic.
De aceea, voi prezenta, săptămâna viitoare, un set de principii care să genereze un dialog consistent cu societatea civilă, colegii din celelalte partide politice și asociațiile românești din afara granițelor, pentru a construi o lege pentru toți românii. E important să obținem consensul asupra adoptării legii votului prin corespondență sau a votului electronic, un proiect esențial pentru democrația din România”, a mai precizat Valeriu Zgonea.
