Skip to content
Politică

Zi cu emoții pentru regele vagoanelor Gruia Stoica

Zi cu emoții pentru regele vagoanelor, Gruia Stoica.

Judecătorii Instanței Supreme ar putea pune capăt scandalului de corupție ce îl are protagonist pe proprietarul Grupului Feroviar Roman, Gruia Stoica.

Judecat pentru ca ar fi încercat să măsluiască o licitație la care participa și CFR Marfa, omul de afaceri a fost condamnat în primă instanță la 4 ani de închisoare, cu executare.

Trei magistrați ai Instantei Supreme vor decide soarta lui Gruia Stoica, cel acuzat de cumparare de influență, dar și soarta lui Doru Boștină, avocatul care a ar fi acceptat promisiunea de a încasa 3 milioane de euro pentru a-i asigura proprietarului Grup Feroviar Roman informatii prețioase dintr-o licitație organizată în urmă cu doi ani de compania de energie Oltenia. Acest contract se derula pe câțiva ani și valora peste 100 de milioane de euro.

În primă instanță, Gruia Stoica a fost gasit vinovat de cumpărare de influență și condamnat de judecatorii Curții de Apel Ploiesti, la 4 ani de închisoare cu executare, o pedeapsă pe care o contestă nu doar Gruia Stoica ,ci si procurorii DNA, care nu uită faptul că multimilionarul nu a recunoscut niciodată acuzațiile, deși la dosar, spun anchetatorii, s-ar afla înregistrările ambientale ale unor discuții purtate de Gruia Stoica cu avocatul Doru Boștinș si care ar proba aceasta acuzație. Pe de altă parte, anchetatorii spun ca Gruia Stoica ar fi refuzat să colaboreze cu ei, motiv pentru care aceștia cer ca pedeapsa finală să fie orientată spre maximum prezvaut de Codul Penal. Dacă va fi judecat pe vechiul Cod Penal, Gruia Stoica ar putea primi chiar și 10 ani de închisoare. Dacă va fi judecat pe Noul Cod Penal, acesta ar putea primi 7 ani de închisoare, potrivit realitatea.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *