Skip to content
Societate

Zi plină de emoții pentru românii care vor să își petreacă Paștele în Grecia! Ce mesaj a apărut pe site-ul MAE

proyectoana.org

Zi plină de emoții pentru românii care vor să petreacă Paștele în Grecia. Luni, 26 aprilie, data la care ambasada trebuia să anunțe condițiile de intrare pe teritoriul elen, pagina Ministerului de Externe la secțiunea „condiții de călătoria Grecia” nu poate fi accesată, așa cum puteți observa în imaginea de mai jos:

Amintim că autoritățile elene au revizuit condițiile de intrare în Republica Elenă, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri au intrat în vigoare la data de 19 aprilie 2021, însă ele se aplică doar până la data de 26 aprilie 2021, pentru toate categoriile de deplasări, inclusiv cele în scop turistic.

Astfel, cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor membre ale Acordului Schengen, cât și cetățenii din Emiratele Arabe Unite, Israel, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Serbia, Statele Unite ale Americii sau persoanele care au rezidența permanentă în aceste state puteau intra pe teritoriul Republicii Elene, pe cale rutieră – prin punctele rutiere de trecere a frontierei Kulata-Promachonas și Makaza-Nymphaea (accesul prin cele două puncte de trecere a frontierei fiind posibil în intervalul orar 07:00-23:00), sau pe cale aeriană, cu următoarele conditii:

prezentarea unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen;
sau
prezentarea unei dovezi care atestă efectuarea unui vaccin împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut minimum 14 zile de la data efectuării rapelului. Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie să fie redactat în limba engleză;
completarea formularului PLF (Passenger Locator Form), prin intermediul paginii de internet https://travel.gov.gr, cu cel puțin 24 de ore anterior efectuării călătoriei, indiferent de statul de proveniență.

Calea maritimă

Autoritățile elene au introdus o restricție temporară de sosire a ambarcațiunilor de agrement private, a navelor comerciale și a navelor de croazieră, indiferent de pavilion, provenind din orice destinație geografică din străinătate, precum și debarcarea în orice mod a pasagerilor de pe aceste nave.
Rămâne în vigoare măsura efectuării, de către autoritățile elene, în mod aleatoriu, a unor teste rapide la punctele de trecere a frontierei.

Toate celelalte restricții adoptate de autoritățile elene în contextul pandemiei de COVID-19 au rămas în vigoare (lockdown, purtarea obligatorie a măștii, restricțiile de circulație între județe, restricții orare de deplasare etc).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *