Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, i-a dat un răspuns dur premierului Victor Ponta, prin intermediul paginii sale de Facebook. Acesta scrisese cu câteva ore în urmă o postare în care adresa PNL un apel pentru găsirea unui consens pentru câteva obiective politice majore, menționând că nu „graba egoistă și lăcomia de funcții” trebuie să prevaleze fata de aceste obiective de interes public.
În replică, Alina Gorghiu a transmis că stabilitatea țării şi consensul politic „se pot realiza şi cu PSD în opoziţie”, acuzând PSD, printre altele, de legalizarea traseismului aleşilor locali şi de blocarea votului în diaspora.
„PSD a sufocat până acum statul de dragul intereselor individuale, de grup şi de partid.
PSD şi-a asumat, printre multe altele:
– blocarea votului în diaspora;
– blocarea revizurii Constituţiei şi a reformei electorale;
– a legalizat traseismul aleşilor locali;
– a emis ordonanţe de urgenţă pentru o singură persoană;
– a sacrificat bugetul României din interese pur electorale.
PNL își asumă schimbarea guvernării Ponta-PSD. Scopul PNL este o guvernare stabilă, cu strategii de construcție, nu de supraviețuire.
Ştiu că domnului Ponta îi vine foarte greu să accepte, dar consensul politic și stabilitatea țării se pot realiza şi cu PSD în opoziţie”, a fost mesajul transmis de Alina Gorghiu, preşedintele PNL.

Pisi, tot ce graiesti tu mai sus sunt doar minciuni sfruntate sau interpretari tendentioase, fara nici o legatura cu realitatea. Hai sa le luam pe rand, daca nu este prea greu pentru tine.
– blocarea votului în diaspora; – Fals ! Organizarea alegerilor s-a facut pe baza unei legi electorale pe care voi, intreaga clasa politica, nu ati binevoit sa o imbunatatiti. Daca vorbim de blocare, atunci aceasta s-a facut de cele cateva sute de asa zisi turisti dusi de voi cu autocarele in cateva puncte mai fierbinti din Europa (Londra, Torino, Paris), special pentru a genera blocajele de care vorbesti.
– blocarea revizurii Constituţiei şi a reformei electorale; – Fals ! Daca nu ai avea memoria asa scurta si selectiva ti-ai aminti ca presedintele comisiei de revizuire a Constitutiei a fost insusi discipolul tau pierdut pe drum, respectiv Crin Antonescu.
– a legalizat traseismul aleşilor locali; – Fals ! Doar au fost adusi alesii locali pe picior de egalitate cu voi, parlamentarii, care nu va considerati traseisti cu toate ca asta ati facut intotdeauna. Ca sa nu mai vorbim de primul traseist al tarii, mutat chiar si fara o Ordomamta discutabila, de la FDGR la PNL. Cred ca ar trebui sa va hotarati : ori e bun traseismul pentru toti, ori nu e bun pentru nimeni. Ca nu poate fi bun doar pentru voi !
– a emis ordonanţe de urgenţă pentru o singură persoană; – Fals ! Daca la Ordonanta cu doctoratul te referi, ea afecteaza pe toti plagiatorii reali sau inventati, dar vad ca Ponta isi asuma asta, altii nu, cu toate ca se afla in situatii mult mai evidente de plagiat la doctorat. Se pare ca asta cu doctoratul va doare pe foarte multi. Oare de ce ???
– a sacrificat bugetul României din interese pur electorale. – Fals ! Bugetul a fost prezentat si aprobat dupa ce Victor Ponta pierduse alegerile prezidentiale, deci interesul electoral era zero.
Asadar, reiau. Pisi, te credeam capabila de idei mai inteligente. Dar m-am inselat se pare.
P.S.
Ieri scriai ca tu si cu PNL-ul lui Blaga veti elimina interesele individuale in favoarea celor colective. Iti reamintesc faptul ca grupul si partidul sunt tot colectivitati, deci interesele lor sunt interese colective, nu au legatura cu interesul national. Inteleg ca interesele voastre colective sunt mai albe decat interesele colective ale altora ???