SUA și China sunt pe picior de război după ce au devenit concurenți direcți. Puterea economică a Chinei sperie tot mai mult SUA și UE, iar un conflict militar ar putea să aibă loc chiar în acest deceniu, după ce se va încheiat cel din Ucraina.
Relațiile tensionate dintre SUA și China au atins un nou nivel după ce americanii au descoperit un balon care survola teritoriul Statelor Unite. Timp de două zile, acest balon a călătorit nestingherit deasupra SUA, iar americanii au acuzat un caz de spionaj. Cazul balonului pentru spionaj nu este o invenție recentă, el fiind folosit și în trecut.
Chiar dacă nu era o amenințare pentru aviația civilă sau militară, balonul ar fi putut avea capacitatea de a transmite imagini cu bazele militare americane, unde se presupune că ar fi rachetele intercontinentale. Într-o lume plină de drone și sateliți, balonul are câteva avantaje în comparație cu alte tehnologii: e mult mai ieftin, nu e captat de radar, are mișcări imprevizibile, zboară mult mai aproape de ținta lui decât un satelit și poate obține imagini mult mai clare, are o eficiență mai bună decât sateliții.
SUA au doborât balonul când a ajuns într-o zonă în care nu locuia nimeni, însă scandalul diplomatic va continua mult timp. Anthony Blinken, secretarul de stat al SUA, a decis să anuleze vizita pe care o programase în China, iar Washingtonul transmite semnalul că nu e loc de negocieri cu autoritățile chineze.
Mai mulți generali americani au avertizat că există riscul unui război cu China în 2025, după alegerile din Taiwan și SUA. Un astfel de război ar perturba economia mondială și ar pune în umbră conflictul din Ucraina. Dacă NATO își permite sau nu să reziste în ambele conflicte, rămâne de văzut în viitor, dar strategia americană pare a fi aceea de a rezolva cât mai repede problemele cu Rusia pentru a se concentra pe China.
Statele Unite își cresc prezența militară în Filipine, după ce au reînnoit acordul. Americanii vor deschide noi baze și vor trimite mai mulți militari în arhipelagul asiatic, aproape de China. Relațiile militare dintre SUA și Filipine datează încă din 1951 și au jucat un rol esențial pentru războiul SUA împotriva Vietnamului. Rolul Filipinelor a devenit acum acela de a rezista Chinei.
China nu este fericită de noul acord dintre SUA și Filipine și vorbesc despre un război rece. Dar nici filipinezii nu s-au arătat prea bucuroși și au organizat mai multe proteste împotriva acestui acord, arată revista Time. Mulți filipinezi sunt conștienți că această decizie va spori tensiunile din Marea Chinei de Sud. Filipinezii se tem că țara lor ar putea fi atrasă în conflictul dintre China și SUA, iar mulți experți locali au acuzat inclusiv abuzuri ale militarilor americani, precum violul. Chiar dacă americanii vor să-și crească prezența militară, se pare că se vor confrunta cu niște popoare care nu-și doresc riscul unui război.
China este o super-putere complet diferită de Rusia și mizează totul pe o putere-soft, chiar dacă îi lipsește narațiunea. Puterea economică de care dă dovadă China se pare că nu este suficientă pentru a atrage parteneri importanți. Relațiile dintre Rusia și China s-au consolidat în ultimul an și ar putea deveni cele mai importante în cazul unui conflict China vs. NATO, pentru că SUA nu vor pleca singure la război împotriva chinezilor. Cum va reacționa economia UE și economia Chinei în cazul unor sancțiuni precum cele văzute împotriva Rusiei, sunt două dintre cele mai importante întrebări pentru europeni. Chiar și acum când tensiunile cresc, autoritățile de la Beijing folosesc o putere soft pe scena internațională, spre deosebire de Rusia care nu se sfiește să amenințe.
