Fostul preşedinte Traian Băsescu aduce încă o dovadă că a fost omul „Licuriciului cel Mare”. Ce politician-cheie de la Washington l-a vizitat înaintea uneia dintre cele două suspendări
Politicianul a dezvăluit, miercuri seară, la B1 TV, că, înaintea suspendării din 2007, a fost vizitat de senatorul american John McCain (care deja îşi anunţase candidatura pentru preşedinţia Statelor Unite). Acesta i-a transmis lui Băsescu sprijinul de care se bucură din partea SUA.
„La mine a venit să îmi transmită că am tot suportul Statelor Unite. (…) La prima suspendare, a venit la mine acasă McCain. A sărit în avion şi a venit acasă împreună cu ambasadorul Statelor Unite (Nicholas Taubman – n.r.). Să îmi spună: «este incorect, trebuie să mişcaţi România înainte, ai tot suportul nostru». Acelaşi tip de mesaj l-am primit şi în 2012 (la a doua suspendare – n.r.)”, a explicat Băsescu.
Solicitat să precizeze de ce simţeau nevoia americanii să transmită un asemenea mesaj, fostul şef de stat a replicat: “Ştiţi cum el, în ansamblul lui, trebuie discutat cu toţi cei care i-au primit pe delegaţii Statelor Unite. Pentru că mesajul a fost rotund pentru toate structurile statului. Acesta pentru 2012 a fost vorba despre suport. Asta e o vorbă politicoasă (că nu aveau cum să influenţeze lucrurile). Şi suport moral, să spunem, dar în mod categoric cu toţi cei care s-au întâlnit, inclusiv cu mine, etichetarea de «acţiune împotriva statului de drept» a existat şi i-a atenţionat pe toţi decidenţii că ei consideră că este o acţiune îndreptată împotriva statului de drept”.
Traian Băsescu a negat că pe americani i-ar fi neliniştit persoana lui.
„Nicidecum. Dumneavoastră credeţi că Statele Unite se împiedică de Traian Băsescu în România? Îi neliniştea statul de drept, funcţionarea statului de drept şi îi neliniştea ce se întâmplă de aici înainte dacă această încălcare a Constituţiei se produce. Ei nu înţeleg schimbarea unui preşedinte pentru că nu mai e popular în sondaje – ce e aia?” a comentat Băsescu.

Dar poate prezenta o DOVADA ? Asa si eu pot sa spun ca m-am intalnit cu Dzeu………..