Ultimele 24 de ore au fost marcate de atenția exclusivă a mass-mediei către cel mai important punct al relațiilor româno-americane din ultimii ani, vizita președintelui României Klaus Iohannis în SUA.
Cunoscătorii politicii și analiștii de politică externă, pot pune acum cap la cap relatările presei, anterioare momentului, când oficiali de la vârful SRI au avut întâlniri cu omologii americani. Întâlnirea de ieri, pare să fi fost un punct important pe agenda din ultimul timp al directorului SRI, Eduard Hellvig, al cărui nume îl regăsim și în aceste zile, în relatările privind vizita președintelui român în SUA.
Vizita pe care președintele Iohannis a făcut-o la Casa Albă a fost prima vizită pe care un preşedinte est-european o are în timpul mandatului lui Trump. La baza acestei reușite stau contribuțiile tuturor instituțiilor responsabile și serioase din România, iar prezenta directorului SRI Eduard Hellvig în SUA demonstrează din ce parte s-au făcut cărțile, cel putin din punct de vedere al muncii de intelligence. Mai mult, să nu uităm faptul că România este al doilea mare contributor de informații al NATO, furnizor de informații de interes strategic pentru SUA de pe flancul estic.
Astfel, Serviciul Român de Informații a jucat un rol-cheie în această poveste de succes, iar prezența directorului SRI, Eduard Hellvig, în SUA, alături de președintele Iohannis este grăitoare.
Vizita lui Hellvig la CIA, urmată de vizitele capilor serviciilor americane în România la SRI: Claper, Comey și Brennan, se dovedește acum că au prefigurat strategic evenimentul de ieri.
