Skip to content
Politică

De ce pleacă Mircea Geoană din vila RA-APPS

Mircea Geoană va renunţa la vila de la RA-APPS în care locuieşte în prezent deoarece chiria este mult prea mare. Senatorul a anunțat că este în curs de mutare pentru că plăteșe 3.000 de euro pe lună pentru chirie.
Geoană era obligat, oricum, să plece din vila RA-APPS în mai puţin de două luni, deoarece odată cu excluderea din PSD, a pierdut şi funcţia de Înalt Reprezentant al Guvernului, care îi permitea şederea într-o locuinţă a Regiei.

Mircea Geoană locuieşte în vila respectivă de aproape 10 ani, de pe vremea când era ministru de Externe, în guvernul lui Adrian Năstase. După încheierea mandatului, acesta şi-a prelungit şederea acolo, până la rezolvarea situaţiei locative, motiv pentru care a fost criticat de multe ori.

„Nu există niciun interes pentru ca eu să stau aici. Voi notifica în aceste zile RA-APPS că sunt în curs de mutare şi voi renunţa la acest contract. Celor care încearcă, într-o manieră penibilă, să pună presiune prin orice mod pe un rival politic, le spun că sunt absolut penibili şi să nu se mai agite, voi sta în altă casă şi casa îi va reveni RA-APPS-ului. Este o chirie mare, este o chirie de peste 3.000 de euro, o chirie la preţul pieţei”, a spus Mircea Geoană.

5 comentarii la “De ce pleacă Mircea Geoană din vila RA-APPS

  1. Din ce platesti chiria mai blegule ,ne spui .Nu-ti e rusine mai tradatorule ,il porcaiai pe Iliescu ca sa intri in gratiile lui Constantinescu ,apoi pe Nastase l-ai mazilit ,iar acum ridici iar glasul.Ai ajuns sa faci gasca cu vanghelie si sa ataci un om ca ponta in cor cu alde basescu si alti idioti?Esti orusine mai blatistule ,ptr. interesul tau ai tradat oameni si partid.Ce tot vorbesti in numele PSD ,esti exclus ,nu ai inteles?EXCLUS.

Dă-i un răspuns lui LOOOOL Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *